Hărțuirea, amenințarea și urmărirea online, în categoria violenței domestice. Legea „cyberbullying”, promulgată de președintele Iohanni

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care violenţa cibernetică a fost inclusă în categoria violenţei domestice.

Proiectul de incriminare prin lege a violenței cibernetice pe reţelele sociale sau în alt mediu online a fost inițiat de deputatul USR Cristina Iurișniți, semnat de alți 28 de deputați și senatori de la toate formațiunile politice, și a fost prezentat în Camera Deputaților în 15 octombrie 2019. Adoptat de Senat în 10 februarie 2020, proiectul a ajuns la deputați, for decizional. După adoptarea actului normativ în 10 iunie 2020, de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, proiectul a mers la promulgare și a devenit Legea nr. 106/3 iulie 2020. Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

„Cyberbullying” (hărţuirea cibernetică) este termenul folosit pentru definirea diverselor forme de abuz psihologic pe internet (hărţuire, ameninţare, intimidare, adresare de injurii, transmiterea de mesaje obscene, uneori ajungându-se chiar şi la şantaj), cu scopul de a ataca în mod deliberat, repetat şi ostil o persoană sau un grup de persoane.

Potrivit legii „cyberbullying”, violenţa domestică este definită ca fiind „orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima”.

Violenţa cibernetică presupune „hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, ameninţări online, publicarea non-consensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicaţiilor şi datelor private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a Tehnologiei Informaţiei şi a Comunicaţiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicaţiile sau se pot conecta la internet şi pot transmite şi utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de ruşine, umili, speria, ameninţa, reduce la tăcere victima”.

„Legea incriminează violenţa on-line, bullying-ul şi vizează recunoaşterea noţiunii de violenţă cibernetică alături de violenţă fizică, sexuală, psihologică, socială, economică şi sancţionarea faptelor conform legii 217/ 2003, legea prevenirii şi combaterii violenţei domestice”, transmitea, pe 10 iunie 2020, deputatul USR Cristina Iurișniți, inițiatoarea legii promulgate vineri de președintele Klaus Iohannis.