O altă tânără însărcinată, diagnosticată cu COVID-19, a murit. Incredibil de ce a refuzat tratamentul

O altă tânără însărcinată a fost confirmată cu coronavirus și s-a stins din viață la Terapie Intensivă. Avea doar 31 de ani, locuia în Baia Mare și era în luna a cincea. Se pare că ar fi refuzat tratamentul pntru coronavirus din motive religioase, iar medicii nu au avut cum să o salveze.

“S-au respectat protocoalele, iar cadrele medicale au făcut tot ce a fost posibil pentru a-i salva viața, inclusiv transplant de plasmă, însă starea i s-a degradat și a decedat. A avut mai multe boli asociate, inclusiv obezitate. La început a fost reticentă cu privire la tratament. Acolo până la urmă medicii au convins-o să i se administreze tratamentul. Are o confesiune religioasa care nu-i permitea anumite tratamente medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al CJSU, Dan Bucă.

Femeia a ajuns la spitalul din Baia Mare în urmă cu două săptămâni, iar în primă fază medicii o diagnosticaseră cu dublă pneumonie. Femeia a fost apoi testată pentru coronavirus, iar rezultatul a ieșit pozitiv.

Medicii au încercat să-i dea tratament pentru COVID-19, dar a refuzat din motive religioase, spunând că face parte din comunitatea de penticostali din județ.

În cele din urmă, cadrele medicale au reușit să o convingă că are nevoie de medicație, însă a fost prea târziu. Starea ei de sănătate s-a agravat bursc și a fost direct intubată.

Din păcate, femeia nu a mai rezistat și a murit la secția de Terapie Intensivă.