Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care prevede majorarea alocaţiilor copiilor

Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care prevede majorarea alocaţiilor copiilor cu 20 de procente, acestea urmând să fie dublate în mai multe etape.

Prima mărire va fi în septembrie aferentă lunii august, când alocaţiile pentru copiii între zero şi doi ani şi minorii cu dizabilităţi vor fi de 369 de lei, iar pentru copiii care au între doi şi 18 ani 185 de lei.

Ministrul muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că anul viitor vor mai fi două etape de creştere cu câte 20 de procente, în februarie şi august, procesul de dublare a alocaţiilor urmând să se încheie după încă două majorări în 2022.