În toate staţiunile de pe litoral s-a instituit obligativitatea purtării măştilor între orele 18,00-24,00

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa a decis, joi după-amiază, instituirea unei măsuri suplimentare de protecţie împotriva infectării cu SARS-Cov-2 ce prevede purtarea măştii chirurgicale pe faţă de către persoanele ce frecventează zonele de promenadă din staţiunile turistice, a declarat prefectul George Niculescu.

Potrivit prefectului George Niculescu, în toate staţiunile turistice litorale de interes naţional, în zonele tradiţionale unde se creează aglomerări, precum esplanadele din Eforie, Mamaia Năvodari, Costineşti sau Constanţa, se instituie obligativitatea purtării măştilor chirurgicale de protecţie în intervalul orar 18,00-24,00.

”Cu unanimitate a fost votată, în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), propunerea venită din partea DSP Constanţa de introducere a obligativităţii purtării măştii în spaţii deschise, în care se formează aglomerări, în spaţii deschise, în care distanţa fizică de doi metri între persoane nu se poate respecta, aşa cum este în pieţe, oboare, târguri, curţile exterioare lăcaşelor de cult, peroanele gărilor, staţiile de autobuz, etc. Pentru zonele de promenadă care se află în judeţul Constanţa, în toate staţiunile turistice de interes naţional, zone tradiţionale unde se creează aglomerări la Eforie, Mamaia şi celelalte staţiuni turistice din judeţ, se introduce obligativitatea purtării măştilor de protecţie în intervalul orar 18,00-24,00. Această decizie a fost luată în urma analizei riscului de transmitere a virusului COVID-19 şi în urma unei adrese primite din partea IPJ Constanţa în ceea ce priveşte valorile de trafic şi fluxul de persoane în aceste intervale orare”, a declarat prefectul Niculescu.

În privinţa programului de funcţionare a teraselor restaurantelor de pe litoral, prefectul George Niculescu a invocat prevederile Hotărârii de Guvern care statuează regimul orar în contextul pandemiei, subliniind că în cadrul şedinţei CJSU nu s-a discutat despre închiderea acestora de la ora 23,00.