Bicicletă furată din uscător

Bicicletă furată din uscător. Ieri,  polițiștii suceveni au fost sesizați de către un bărbat,  de 37 ani din Suceava, cu privire la faptul că în noaptea de 3/4 august 2020 că persoane necunoscute au pătruns prin escaladarea unei ferestre în uscătorul blocului din Suceava, Aleea Lalelelor  de unde au sustras o bicicletă neagră.
          Pe 3 august, în jurul orelor 23:00, B. C.  a depus bicicleta personală în uscătorul blocului situat la etajul întâi.
           A doua zi, în jurul orei 09:30 persoana vătămată s-a deplasat în uscător, ocazie cu care a constatat că ușa fusese descuiată pe interior și că lipsește bicicleta personală.
          Valoarea prejudiciului se ridică la suma de 350 lei.
      Polițiștii au  întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, urmând a fi soluţionat procedural.