Mănăstirea Sucevița își sărbătorește pe 6 august, hramul

În ziua sărbătorii Schimbarea la Faţă a Mântuitorului (6 august 2020), Mănăstirea Suceviţa își serbează  hramul.  Hramul Mănăstirii Suceviţa este Învierea Domnului, dar, potrivit unei vechi tradiţii, la praznicul Schimbării la Faţă, mănăstirea îşi sărbătoreşte al doilea hram, adoptat în urma desfiinţării schitului de pe Dealul Furcoi.Slujba s-a desfăşurat pe un podium special amenajat in incinta aşezământului  religios; răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii. La sărbătoarea mănăstirii Suceviţa au participat stareţi şi stareţe de la majoritatea  mănăstirilor bucovinene.Mănăstirea Suceviţa, ctitorie a familiei Movileştilor, este atestată documentar în anul 1582, în vremea voievodului Petru Şchiopul.

An de an, la Mănăstirea Suceviţa, ziua de 6 august se desfăşoară după acelaşi plan. Dimineaţa devreme, înainte de a bate toaca şi a trage clopotele, pelerinii vin în biserica mare a mănăstirii, se închină la icoana Maicii Domnului, după care urcă pe Dealul Furcoi (nevorbind cu nimeni şi rugându-se) spre a se închina la crucea ce marchează locul Sfintei mese a vechiului schit Mănăstirea Suceviţa, ctitorie a fraţilor Movilă, este aşezată în mijlocul unui încântător peisaj de munte, cu pante domoale şi împădurite, bine cunoscute călătorului care străbate plaiurile Bucovinei, pe valea pârâului al cărui nume îl va împrumuta. Începuturile vieţii monahale în zona Suceviţei sunt mult mai vechi decât mănăstirea propriu-zisă. Tradiţia orală precum şi existenţa unor toponime atestă că pe raza Suceviţei, încă din secolul al XIV-lea, existau trei sihăstrii şi un schit. Cea mai veche sihăstrie se crede că a existat pe locul unde este astăzi biserica parohială. Iar schitul care a existat pe aceste meleaguri a fost cel de pe Dealul Furcoi, despre care se aminteşte în balada „Ieremia Movilă şi sihastrul”, baladă publicată în scrierile preotului Iraclie Porumbescu, 1898.

La Suceviţa nu s-a păstrat nicio pisanie care să precizeze numele ctitorilor sau data construcţiei; din documente reiese că iniţiativa înălţării aşezământului monahalse datorează lui Gheorghe Movilă, episcop de Rădăuţi, care a urcat treptele ierarhiei bisericeşti, devenind păstorul creştinilor din Moldova în calitate de mitropolit. Între anii 1582–1586, când fraţii Ieremia şi Simion Movilă ajung sfetnici de încredere ai voievodului Petru Şchiopul, încep să înalţe un ansamblu monahal de mari proporţii, pe măsura pretenţiilor şi posibilităţilor unor boieri foarte bogaţi şi conştienţi în acelaşi timp de descendenţa lor princiară. Biserica acestui ansamblu monahal, cu hramul Învierea Domnului, apare în hrisoavele de întărire a posesiunilor din 1586, unde se vorbeşte despre mănăstirea „nou zidită de părintele şi rugătorul nostru Gheorghie, episcop de Rădăuţi”..