Jandarmi infectați cu Covid-19, trimiși pe teren chiar dacă aveau simptome, în Neamț

Tiberiu Avasiloae, agent de siguranță la Poliția Mun. Piatra Neamț, a relatat cum doi colegi jandarmi au fost trimiși pe teren, de către superiorii lor, chiar dacă au informat că prezintă simptome specifice Covid-19, iar a doua zi, au și primit rezultatul pozitiv la testul SARS-CoV-2.

”Ieri dimineață (marți, 4 august – n.r), intrăm în serviciu 3 polițiști cu 3 jandarmi și se fac 3 patrule mixte… După ce plecăm de la bază, luăm o cafea, eu fumez o țigară, colegul vorbește cu prietena lui, tot jandarm, care era în patrulă cu Romeo. După discuții, cei doi ne anunță că nu au gust și nici miros (semne de Covid-19). Ne dezinfectăm, punem măștile și ne retragem la bază cu autospecialele. Le recomandăm să anunțe la ei la IJJ situația. Li se spune că vor primi răspuns în 10 minute. La Poliția Mun. Piatra Neamt ajunși, anunțăm ofițerul de serviciu să expună conducerii problema ivită.

Cei 2 jandarmi au fost trimiși de către șefii lor la cabinetul medical al unității, de unde au fost redirecționați la SJU Neamț pentru investigații. Eu cu Romeo am fost redistribuiți să facem patrulă împreună până la sfârșitul programului. Colega noastră Carmen, care a fost repartizată cu al treilea jandarm, a trebuit să facă serviciul în continuare cu el, deși cei 3 jandarmi au venit la sediul unității de poliție cu aceeași mașină.”, relatează agentul de poliție care a lucrat cu jandarmul cu simptome, citat de sindicatul Europol.

Polițistul susține că superiorii nu au dispus izolarea jandarmilor cu simptome Covid-19, așa cum prevăd normele sanitare, ci mai mult, jandarmii au fost trimiși din nou pe teren și au fost chemați și a doua zi la muncă.

”Țin pe această cale să le mulțumesc tuturor ofițerilor din conducere pentru colaborare, pentru compasiune, pentru modul de gestionare a situației, pentru orice credeți voi că mai merită… (ca să fie înțeles…nu au făcut nimic…nu ne-a chemat nimeni măcar să întrebe care-i treaba…eu m-am izolat la o rulotă de ieri, dar Romeo și Carmen au fost la serviciu azi, schimbul 1).”, povestește Tiberiu Avasiloae.

Cei doi jandarmi care au manifestat simptome au fost confirmați miercuri cu COVID-19.

”Așa se gestionează la IPJ Neamț o situație critică ce implică o posibilă infectare Covid-19 a polițiștilor care s-au aflat în patrulă cu doi jandarmi testați pozitiv ! Cu batista pe țambal!
Șefii n-au nicio reacție, ceva normal, DSP sforăie în pantaloni!”, conchide polițistul care a făcut public cazul citat de sindicatul Europol.