Șapte județe din România, incluse în lista zonelor de risc în Germania.Suceava nu este inclusă

Germania a declarat anumite regiuni din România şi Bulgaria ca zone de risc, după o creştere a infecţiilor cu COVID-19.

Europa se luptă să controleze un nivel ridicat al numărului infecţiilor în sezonul estival.

Ministerul de Externe al Germaniei a emis vineri târziu un avertisment împotriva călătoriilor în regiunile româneşti Argeş, Bihor, Buzău, Neamţ, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş, precum şi în regiunile Bulagoevgrad, Dobritsch şi Varna din Bulgaria.

Călătorii care intră în Germania din zonele din România şi Bulgaria, care sunt ambele membre ale Uniunii Europene, vor fi obligatoriu testaţi pentru coronavirus.

Dacă sunt testaţi pozitiv, vor sta în carantină două săptămâni.

România, Bulgaria şi majoritatea celorlalte ţări din sud-estul Europei, inclusiv Grecia, au raportat până acum un număr relativ redus de infecţii cu COVID-19 în comparaţie cu Europa de Vest.

Pe 8 august România a raportat 60.623 de cazuri confirmate de COVID-19 în total în timpul pandemiei, cu 2.659 de decese, iar Bulgaria 13.209 cazuri şi 442 de decese.

Germania a raportat 215.097 de cazuri şi 9.167 de decese.

Germania a desemnat aproximativ 130 de ţări ca fiind cu risc ridicat, inclusiv Turcia, Egiptul şi Statele Unite.