Pelerinajele tradiţionale din 15 august, prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, au fost limitate

Pelerinajele tradiţionale din 15 august, prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, au fost limitate. Vor fi reguli speciale.  

Sfânta Maria Mare este sărbătoarea care aminteşte de momentul plecării Sfintei Fecioare Maria din lumea aceasta. Maica Domnului este considerată în creştinisim cea mai cinstită între sfinţi, iar sărbătoarea de la 15 august este prilejul celor mai mari pelerinaje de la noi.

Anul acesta, manifestările religioase de Sfânta Maria vor avea loc în condiţii speciale, create de măsurile luate împotriva răspândirii pandemiei.

La Mănăstirea Putna unde are loc hramul complexului monahal vor fi luate măsuri speciale.

La Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj, locul care atrage cei mai mulţi pelerini la 15 august, se vor lua măsuri pentru evitarea creării de mari aglomerări şi contactului fizic între oameni. Prefectura Cluj, Mitropolia Ortodoxă a Clujului şi Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla au decis ca procesiunile tradiţionale pe jos de la Gherla la Nicula să nu aibă loc anul acesta. De asemenea, toţi credincioşii care participă la slujbe în incinta mănăstirii vor purta mască şi se vor închina la Icoana Maicii Domnului de la Nicula de la o distanţă de 1,5 metri, fără să o poată atinge. Mitropolia Clujului a extins programul liturgic de sărbătoare şi a decis ca începând din data de 12 august până în Ziua Adormirii Maicii Domnului în fiecare zi să aibă loc la Nicula liturghii arhiereşti, astfel încât pelerinii să nu se aglomereze în ziua de sărbătoare. Aceste slujbe vor fi transmise, de altfel, online pe pagina de Facebook a mănăstirii. La Mănăstirea Nicula se află o icoană care a lăcrimat în mod miraculos la sfârşitul secolului al XVII-lea. Icoana este considerată de credincioşi făcătoare de minuni.

Şi în alte locuri aflate sub ocrotirea spirituală a Sfintei Fecioare Maria pelerinajele vor avea loc cu păstrarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus: mănăstirile Rohia şi Moisei – din Maramureş, Putna – din Suceava, Hodoş-Bodrog – din Arad.

Catolicii din Bucovina merg în pelerinaj la Cacica, judeţul Suceava, sanctuar ce adăposteşte o copie a vestitei icoane Madona Neagră din Czestochowa, Polonia.

Hram va fi şi la Mănăstirea Brâncoveanu, din Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov.

La poalele Făgăraşului va fi sărbătoare mare şi la 16 august, atunci când sunt pomeniţi ctitorii mănăstirii, Sfinţii Brâncoveni. Anul acesta este prima dată când la 16 august, alături de Sfinţii Brâncoveni, va fi marcată şi Ziua de Conştientizare a Violenţelor Împotriva Creştinilor, conform legii adoptate de Camera Deputaţilor în urmă cu o lună şi jumătate. În semn de conştientizare de către cetăţenii români a violenţelor şi persecuţiilor la care au fost şi sunt supuşi astăzi creştinii în lume, clădirile Parlamentului României, Guvernului, sediile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, Arcul de Triumf şi Palatul Mogoşoaia vor fi iluminate în roşu, între orele 20:00-24:00, din 16 august.