Fălticenean adus la spital în stop cardio-respirator, ulterior constatându-se decesul

Un fălticeneana a ajuns la spital cu stop cardio-respirator, ulterior constatându-se decesul. Furtuna Vasilică, în vârstă de 48 de ani, localnic,  se afla pe Bulevardul Revoluţiei, din Fălticeni, împreună cu =Dihuţă Adrian şi cumnatul său, Barna Oliver. Brusc acestuia i s-a făcut rău, s-a aşezat jos, după care a rămas inconştient.

          La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă, care l-a găsit pe Furtuna Vasilică în stop cardio-respirator, l-au transportat la Spitalul Mun. Fălticeni, iar în urma efectuării manevrelor de resuscitare, acesta a fost declarat decedat, la ora 10:30.
          Examinând cadavrul, s-a constatat că acesta nu prezintă semne de violenţă pe suprafaţa corpului. Nu există suspiciuni cu privire la împrejurările în care a survenit decesul.
          Cadavrul se află depus la morga Spitalului Mun. Fălticeni.
          Polițiștii au  întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de „ucidere din culpă”.
Distribuire articol