Primul primar care a trecut la alt partid si-a pierdut mandatul. Ce face prefectul de Suceava?

Primul primar care a trecut la alt partid și-a pierdut mandatul. Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu a semnat luni, ordinul privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al lui Roberrt Negoiță, pentru că face parte din alt partid politic decât cel pentru care a fost ales.

Potrivit ordinului semnat de prefectul Capitalei, Cojanu Gheorghe, mandatul de primar al Sectorului 3 al lui Robert Negoiță a încetat din data 19 august, adică atunci când candidatura actualului edil din partea altei formațiuni politice decât PSD, cea în care a fost ales, a fost admisă de BEC.

Prefectului i-a luat însă aproape jumătate de lună să aplice legea pe care o invocă, avand în vedere că ordinul este datat 31 august.

Negoiță are la dispoziție 10 zile să conteste în instanță destituirea din funcție.

Amintim însă că edilul este în izolare, după ce a fost depistat cu COVID-19 săptămâna trecută. La jumătatea lunii iulie Robert Negoiță a anunțat că pleacă din PSD și își face un nou partid ca să candideze pentru un nou mandat la Sectorul 3.

La scurt timp însă el a anunțat că își unește forțele cu Pro România, partidul fostului coleg social-democrat Victor Ponta. Încă de atunci PSD a cerut prefectului Capitalei să emită ordinul de încetare a mandatului de primar.