ACTUALITATESOCIAL

Un taximetrist a reclamat la poliție că o clientă nu a purtat mască

Un taximetrist a reclamat la poliție că o clientă nu a purtat mască. Ieri, la  ora 09.11, Poliția mun. Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un sofer taxi, despre faptul că a dus o clientă la biserica Sfântul Nicolae din curtea Spitalului Județean Suceava (spitalul vechi), iar aceasta a refuzat să poarte masca de protecție pe timpul cursei.

În curtea Spitalului județean  Suceava a fost identificat șoferul care a declarat că a preluat o persoană de sex feminin de pe str. Mărășești și a dus-o pe aceasta la Biserica Sfântul Nicolae unde a lăsat-o. Pe toată durata cursei persoana respectivă a refuzat să își pună masca de protecție deși conducătorul autoturismului taxi i-a solicitat în repetate rânduri să respecte normele de protecție sanitară.

În incinta bisericii Sfântul Nicolae a fost identificată persoana de sex feminin indicată de către apelant care, de asemenea nu purta masca de protecție conform Lg. 55/2020.

Femeia, de 48 de ani a fost sancționată contravențional conform Lg. 55/2020 și i s-a pus în vedere ca pe viitor să poarte masca de protecție și să respecte prevederile legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei  COVID 19.