Senatorii au votat anularea dublarii alocatiilor pentru copii

Senatorii au decis astazi cu 75 de voturi “Pentru” și 56 de voturi “Contra” un proiect de lege care prevede că alocația de stat pentru copii va crește cu 20% de la 1 ianuarie 2021, iar din 2022 alocația de stat pentru copii se va indexa anual cu rata medie anuală a inflației.

Senatorii PNL, USR PLUS și UDMR au votat “Pentru’, în timp ce senatorii PSD și AUR au votat “Contra”. Votul de astazi anuleaza practic majorarea decisa de parlamentarii din vechea legislatura.

Copiii vor ramane astfel cu marirea alocatiilor din luna septembrie si cu majorarea de 20 la suta ce va intra in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie.

Reamintim, Guvernul condus de Ludovic Orban a decis prin Ordonanță de Urgență că alocațiile nu se vor dubla pe loc, ci vor crește etapizat, cu câte 20%, până în 2022, pentru a nu destabiliza bugetul de stat. Camera decizionala va fi Camera Deputatilor.

Distribuire articol