Mirela Adomnicăi a preluat conducerea interimară a organizației județene de femei a PSD. Ce spune Oana Pintilei

Proaspăta deputata PSD, Mirela Adomincăi a preluat conducerea Organizației Județene de Femei a PSD Suceava. De altfel, Oana Pintilei, fostul lider al femeilor sucevene social democrate nu s-a mai implicat în conducerea OFSD încă din luna august 2020,  atunci cand s-a  retras de pe lista de consilieri județeni ai PSD Suceava.
De altfel, lista consilierilor județeni a fost una destul de slabă, fiind promovate persoane tinere despre care circulă fel de fel de zvonuri nu tocmai etalon pentru partid, în rândul PSD Suceava, unul dintre aceștia ajungând chiar și parlamentar.
Pintilei susține că Adomnicăi își dorea să conducă organizația de femei a PSD Suceava de vreo 16 ani. De altfel, deputatul a avut susținerea senatorului PSD, Ioan Stan și de ce nu, a fostului lider al social democraților suceveni, Gavril Mârza care încă conduce din umbră partidul la Suceava. Ce nu recunoaste actuala conducere  a PSD Suceava este ca primarii PSD nu au fost muțumiți de listele pentru Consiliul Județean și nici pentru Parlament. Au fost făcute liste cu persoane care nu ar fi trebuit promovate pe liste, plus că în Parlament sunt deja doi pensionari de lux ai județului ceea ce a creat nemulțumiri. Unii ar fi trebuit să facă un pas înapoi, iar alții ar fi trebuit să stea acasă. Una este să bei un pahar de vin și alta este să consumi altceva.  Ce nu au curajul să spună public nemulțumiții din PSD este și faptul că  pentru femei criteriile de promovare în Parlament au fost cu totul altele.
Ce spune Oana Pintilei: 
,,Am luat, asumat, această decizie la acel moment deoarece pentru mine mai importante decât o funcție sunt: valorile, principiile și demnitatea.
Nu am regretat nicio clipă această decizie, așa cum nu regret, nici acum, nicio secundă din cei 14 ani pe care i-am dedicat Partidului Social Democrat.
M-am implicat total atunci când am crezut în echipa din care făceam parte, am semnalat derapajele atunci când am considerat că lucrurile nu merg într-o direcție bună și am făcut un pas în spate atunci când am simțit că cei din conducere s-au îndepărtat de principii, valori si bunele moravuri.
Dar să revin la ziua de astăzi.
Am aflat prin intermediul presei că sunt acuzată că am avut atitudini ostile și că nu am făcut campanie PSD fapt care a condus la pierderea de voturi.
Să le luăm pe rând.
Am precizat mai sus faptul că am sesizat, în forurile statutare ale PSD Suceava, derapajele atunci când au existat.
În orice organizație o comunicare internă eficientă reprezintă piatra de temelie a unei #echipe. La fel cum sesizarea problemelor este o #oportunitate pentru #leaderi de a elimina deficiențele și a îmbunătăți activitatea.
Aceeași situație…. de a atrage atenția asupra #problemelor existente… pentru #șefi se traduce în “atitudine ostilă”.
Cred că știm cu toții care este diferența dintre un leader și un șef, așadar… nu am să intervin pe acest subiect.
Legat de al doilea “capăt de acuzare” și anume că nu am făcut campanie PSD, pot să precizez că este total adevărat, dacă e să ne referim la ultimele două campanii.
Am precizat deja că am făcut un mare pas în spate încă din luna august a anului trecut.
În plus… eu, personal, nu pot să girez un candidat și să cer încredere electoratului dacă mie îmi lipsește încrederea în acel individ.
Regret însa faptul că inactivitate mea “a condus la pierderea de voturi”. Nu am avut această intenție niciodată. Dar dacă inactivitatea mea a contat mai mult decât activitatea candidaților ….. asta spune multe, dar nu despre mine!
Eu iau această afirmație făcută astăzi de către conducerea PSD ca pe un compliment, ca pe o recunoaștere a activității mele și a valorii personale, așadar vă mulțumesc!
Și ca să închei acest subiect, adresez o întrebare:
– Oare, incapacitatea de a motiva membrii unei echipe să se implice, nu reprezintă de fapt incapacitatea sefului de a conduce acea organizație?
Privind în urmă îmi închei cuvântul având sentimentul datoriei împlinite cu responsabilitate, cu profesionalism dar în egală măsură cu onoare și demnitate.
P.S Mă bucur sincer pentru doamna Adomnicăi. Știu că își dorea de mult șefia Organizației de Femei. Mai exact de vreo 16 ani, de pe vremea când eu nici măcar nu eram în PSD. Mai bine mai târziu decât niciodată,, incheie Oana Pintilei.
Distribuire articol