Un autocar a intrat într-un cap de pod. Șase persoane rănite

La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 04.10, polițiștii din cadrul Poliției
Orașului Berești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.J. 242E, în localitatea Roșcani, soldat cu rănirea a șase persoane.

La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 50 de ani, a condus un
ansamblu de vehicule, format din autocar și remorcă, pe drumul mai sus menționat, și, la un moment dat, a pierdut controlul direcției, intrând într-un cap de pod aflat pe partea dreaptă a sensului de mers.

În urma impactului, 6 pasageri aflați în autocar, cu vârste cuprinse între 21 și 60 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru investigații medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuire articol