Video/Ultima oră. Credincioșii pe rit vechi din Brodina de Sus în lacrimi. Biserica și Cloptnița s-au făcut scrum în Ajunul Anului NOU

Un sat intreg în lacrimi,  după ce lăcașul de cult unde aveau să sărbătorească în noaptea aceasta ANUL NOU s-a făcut scrum. Credincioșii pe rit vechi din Brodina de Sus, aveau să meargă în această seară, la ora 19.00 la biserica din localitate la slujba religioasă iar mâine să participe la sfânta liturghie  de Sf. Vasile.

Acum sătenii au rămas fără casa de rugăciune și se întreabă ce blestem s-a abătut asupra lor de au rămas fără biserică în Ajunul Noului An.

A ars  destul de repede  Biserica și Clopotnita din centrul localității  Brodina de Sus. Lăcașul de cult a fost anul trecut acoperit cu tablă, fiind o bijuterie arhitecturală.

Potrivit primelor informații, la fața locului au fost trimiși  să intervină pompieri militari și civili din zona. 10 autospeciale ar fi intervenit .

Flăcările s-au extins de la biserica din lemn la clopotniță iar ambele s-au făcut scrum.  Au  ars ca două torțe. Nimic nu s-a putut salva. Localnicii nu au avut cu ce interveni iar pompierii odată ajunși au stâns cât au putut, dar bârnele din lemn s-au făcut cărbune.

Pe lângă acoperișul din tablă de cupru, tot anul trecut, credinciosii au adunat bani și au cumpărat covoare și mochetă pentru ca sărbătorile de Crăciun, Anul Nou Și Bobotează să îi găsească cu veșminte noi. Acum totul e scrum.

,, Centrala pe lemne nu a fost supravegheată.  Am înțeles că pălimarul a făcut focul și a plecat. Noroc că nu bătea vântul că luau foc și casele din apropiere. Trebuia în seara asta să mergem la slujbă. Doamne,  parcă e un blestem,, spune o femeie în lacrimi.

Sunt zvonuri că focul a izbucnit de la centrală însă un răspuns oficial va ve

ni din partea ISU Bucovina Suceava. Biserica a ars în toalitate iar clădirea clopotniei a rămas in picioare.

 

Credincioșii din Brodina de Sus sunt în cea mai mare parte de rit vechi iar în seara aceasta urmau, la ora 19.00 să meargă la Slujba religioasă. Mâine, ei sărbătoresc Sf.Vasile.

Nu au fost victime omenești. Biserica era goală in interior .

Ce spune ISU Bucovina Suceava

Pompierii militari ai subunităților din Vicovu de Sus, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Vicovu de Sus, Straja și Brodina, au intervenit cu 10 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Brodina de Sus, comuna Izvoarele Sucevei.

 

 

La sosirea echipajelor, ardea generalizat Biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”. De asemenea, flăcările erau propagate și la clădirea cloptniței, aflată în imediata apropiere.

Incendiul a fost lichidat la ora 0:10.

A ars în totalitate biserica, construită din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, cu bunurile din interior (obiecte de cult, cărți, veșminte preoțești, elemente de mobilier și altele). Au mai ars clădirea clopotniței, din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, obiecte de mobilier și alte bunuri din interior. S-au degradat clopotele, învelitoarea din tablă, elemente de tâmplărie, precum și camera centralei și centrala termică din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din sistemul de încălzire (centrală termică pe lemne).

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat structura de rezistență a clădirii clopotniței.

 

Vom reveni cu amănunte!

Distribuire articol