Preot la Biserica Roșu, găsit mort la marginea unui drum naţional

Un preot în vârstă de 59 de ani dintr-o comună din Suceava a fost găsit fără suflare într-un canal colector de la marginea drumului. Părintele locuia singur, deoarece era divorțat de 8 ani.

Ieri,  ora 10. 47, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic prin SNUAU 112 de către Dranca Dumitru, din comuna Iacobeni, despre faptul că l-a găsit decedat pe Ungurean Mihai, de 59 ani, din aceeași localitate, într-un canal lângă pasarela din Iacobeni.

În urma verificărilor efectuate s-a constata că Ungurean Mihai, era preot paroh la Biserica Roșu și locuia singur la etajul locuinței sale din com. Iacobeni, sat Drancani, fiind divorțat din anul 2012 și era cunoscut pe raza comunei ca și consumator de băuturi alcoolice.

La 16.01.2021 acesta a fost văzut de către apelantul Dranca Dumitru în jurul orelor 17:00, când și-a parcat autoturismul în curtea acestuia și nu l-a mai mutat până a doua zi dimineața.  Ulterior, acesta s-a deplasat la barul SC Distins SRL din localitate, unde a consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 17:45  și a plecat  pe jos înspre domiciliul său.

Ieri, în jurul orei 09:30, persoane din parohia unde își desfășura activitatea victima s-au deplasat la locuința acestuia pentru a vedea de ce nu a venit la biserică, astfel că familia, împreună cu numitul Dranca Dumitru au început să îl caute în apropierea locuinței. În jurul orei 10:30, cadavrul lui Ungurean Mihai a fost identificat de către apelant într-un canal de lângă DN 17 Iacobeni.

S-a solicitat intervenția detașamentului de pompieri și a lucrărilor de pe ambulanță care au scos cadavrul din canalul respectiv, constatând decesul.

Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei s-a procedat și la examinarea cadavrului în cauză, nu au fost descoperite leziuni sau urme de violență pe trupul acestuia în afară de cele suferite în urma căderii, fiind depus la Morga Spitalului Municipal Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico-legale.

Politistii au  întocmit dosarul de cercetare penală sub aspectul  infracțiunii de ucidere din culpă.

 

Distribuire articol