Alertă cu bombă la Curtea de Apel București. Procesul Elenei Udrea și al Ioanei Băsescu a fost suspendat

Curtea de Apel București a fost evacuată marți dimineață, în urma unei amenințări cu bombă, relatează Realitatea Plus.

Alerta a fost dată în urma unui apel primit la 112, în jurul orei 10:40. Un bărbat a anunțat că în clădire a fost amplasat un dispozitiv exploziv.

În clădire funcționează două instanțe, Curtea de Apel București și Judecătoria Sectorului 5.

Toate persoanele aflate în clădire au fost evacuate. Printre acestea se află și Elena Udrea și Ioana Băsescu. Astăzi se judecă recursul depus de cele două în dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale din 2009.

La fața locului au ajuns echipele antitero și jandarmi. Intervenția este în desfășurare.

Procesele au fost suspendate.

Distribuire articol