Arestat pentru omor

La data de 25 ianuarie 2021 Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suc

La data de 25 ianuarie 2021 Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava, cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile faţă de un  inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, propunere care a fost admisă la data de 26.01.2021, fiind emis mandat de arestare.

 

Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că data de 05.01.2021, în jurul orelor 19:30, după ce a acroşat cu autoutilitara pe care o conducea pe drum public, o persoană de sex masculin care se deplasa pe marginea părţii carosabile, pe care a proiectat-o la sol, a urcat victima în autovehicul, ocazie cu care a constatat că aceasta este unchiul său, apoi a transportat-o la domiciliul acesteia. Deși victima prezenta leziuni grave care nu-i permiteau deplasarea, având membrele inferioare fracturate, și  cunoștea că aceasta locuieşte singură, a lăsat-o fără supraveghere, fără a-i acorda minime îngrijiri medicale. Urmare a acțiunii inculpatului și a imposibilității de a se interveni pentru salvarea vieții victimei, aceasta a decedat la data de 7.01.2021.

 

Distribuire articol