Cum își bate joc o firma de pompe funebre de morți dar și de familiile acestora. Povestea tristă a unei fălticenence

O fălticeancă a avut parte de o poveste tristă imediat după ce mama ei a decedat. Desi era coplesită de durere de plecarea la Ceruri a celei care i-a dat viaț, femeia a ținut să facă public cât de mizerabil lucrează firmele de pompe funebre care încasează milioane iar serviciile prestate sunt de toată jena.

Ghinion cu firma contactată

,,După 10 zile de când mama a plecat dintre noi,am prins puțină forță pentru a povesti experiența mea cu Funeraria patronată de Vasile Ungureanu, din Fălticeni. După toată durerea care o aveam in suflet pentru pierderea mamei mele de o formă fulminantă și dureroasă, am contractat această Casă Funerară să ne facă serviciile necesare și care a fost ghinionul meu? La scoaterea mamei de la Morga Suceava m-am înțeles cu el să merg in spatele mașinii funebre, dar din păcate situația a fost exact invers.

Costumul Covid plătit de familia decedatului

,,Această persoană, când a ieșit din Suceava spre Fălticeni, se grăbea foarte tare, depășind toate mașinile pe tot traiectul și pe strada Sucevei datorita faptului că mai sunt câteva gropi și canale. Săraca mamă aproape sărea în sus din mașină, mai avea puțin și o trimitea prin aer la mormânt, datorită faptului că se grăbea că într-o dubă mai avea un decedat, care îl aștepta la Casa Cristea să-l schimbe din dubă în mașina mortuară și să-l ducă și pe el la groapă. Am platit o sumă importantă de bani pentru toate serviciile funerare in care intrau și  reglarea actelor de deces, nu doar transportul, sicriul, crucea, scoaterea mamei de la Morgă, transportarea la cimitir jumătate “prin aer”și completarea la două foi.. ahh și costumul Covid, care spre surprinderea mea trebuie platit de client…pe când din cate am înțeles,ei ar trebui să se ocupe in totalitate de tot ( toate actele, transportarea în condiții umane pe ultimul drum, dar nicidecum costumul care îl folosește pentru mai mulți decedați în același timp…) Postez această tristă și dureroasă experiență cu aceasta firmă, pentru a ajuta și pe alte persoane in această situație, să se intereseze înainte de a contracta și plăti așa fel de oameni fără suflet. Mă simt înșelată, indignată și mama tratată ca un animal când îl duci la abator. 😭😭😭😞😞😞 Odihnește-te in pare mama mea scumpă că nu meritai așa despărțire,,

Distribuire articol