Instanțele sucevene au avut de soluționat în anul 2020 un număr total de 110.584 cauze.Tribunalul Suceava a avut o încărcătură medie de 616 dosare pe judecător

Bilanț al instanțelor sucevene pe anul trecut. Președintele Curții de Apel Suceava, judecător Cristinel Grosu a declarat luni, că volumul de activitate a cunoscut un trend descrescător începând din anul 2017, aceeași situație menținându-se și în cursul anului 2020.

Toate instanțele care își desfășoară activitatea în circumscripția Curții de Apel Suceava, respectiv 10 judecătorii, 2 tribunale și curtea de apel ca instanță distinctă, au avut de soluționat în anul 2020 un număr total de 110.584 cauze, față de 120.236 în anul 2019.

La Curtea de Apel Suceava ca instanță distinctă, numărul total de cauze aflate pe rolul instanței în anul 2020 a scăzut cu 10,96% față de anul precedent, de la 7826 dosare de soluționat în 2019, ajungându-se la 6968 dosare de soluționat în 2020.

În ceea ce privește ponderea activității secțiilor specializate, la Secția penală s-au soluționat 2515 dosare, ceea ce reprezintă 36.09% din volumul cauzelor soluționate, la Secția I civilă 1757 dosare ( 25.22%), la Secția a II-a civilă, 1130 dosare (16.21%), iar la Secția de contencios administrativ și fiscal, s-au soluționat 1566 dosare, ceea ce reprezintă 22.47%, din volumul cauzelor soluționate.

La Tribunalul Suceava a crescut ușor volumul cauzelor de soluționat, cu 0,74%, de la 14167 dosare în 2019, la 14272 dosare în 2020.

La Tribunalul Botoșani, în anul 2020, s-a înregistrat o scădere a volumului total de activitate cu 6,68%, numărul dosarelor de soluționat în anul 2020 fiind de 8874, față de 9509 dosare în anul 2019.

Deși instituirea, în intervalul 16 martie-14 mai 2020, a stării de urgență pe teritoriul României, a temporizat soluționarea cauzelor datorită dispoziției de suspendare a judecării dosarelor fără caracter urgent, activitatea la Curtea de Apel Suceava și instanțele arondate s-a desfășurat fără întreruperi, iar durata de soluționare a cauzelor, chiar luând în considerare perioada stării de urgență, a rămas la un nivel rezonabil, de la momentul înregistrării cauzelor până la redactarea  hotărârilor judecătorești, înregistrându-se o creștere medie față de anul 2019, de 3,6 zile, de la 122,4 zile în 2019, la 126 zile în 2020.

Judecătoriile au avut de soluţionat  80470 cauze

Judecătoriile au avut de soluţionat în anul 2020 un număr total de 80470 cauze, în scădere faţă de anul 2019, când au avut de soluţionat 88734 cauze.

Volum de activitate 2019 2020 +/-%
Jud. Botoşani 23742 20725 -12,71
Jud. Suceava 21606 20245 -6,30
Jud. Rădăuţi 10533 9744 -7,49
Jud. Fălticeni 6464 5781 -10,57
Jud. Dorohoi. 6370 5639 -11,48
Jud. Săveni 4309 4294 -0,35
Jud. G. Humorului 4681 4016 -14,21
Jud. C-lung M. 3869 3754 -2,97
Jud. V. Dornei 3890 3538 -9,05
Jud. Darabani 3270 2734 -16,39
Total judecatorii 88734 80470 -9,31

 

Încărcătura medie de dosare pe judecător la Curtea de Apel Suceava ca instanţă distinctă în anul 2020, raportat la volumul cauzelor de soluţionat, a fost de 424 dosare pe judecător.

Tribunalul Suceava a avut o încărcătură medie de 616 dosare pe judecător, iar Tribunalul Botoșani o încărcătură medie de 608 dosare pe judecător.

La judecătoriile din circumscripţia Curţii de Apel Suceava, încărcătura medie, raportată la volumul cauzelor de soluționat, a fost de 1045 dosare pe judecător. Judecătoriile care au înregistrat o încărcătură mai mare de dosare pe judecător decât încărcătura medie sunt: Judecătoria Suceava (1281), Judecătoria Gura Humorului (1217), Judecătoria Dorohoi (1175), Judecătoria Săveni (1101) și Judecătoria Rădăuți (1071).

,,În ceea ce priveşte indicatorii de eficienţă a Curţii de Apel Suceava pentru anul 2020, indicatori care au în vedere şi numărul dosarelor soluţionate din totalul cauzelor înregistrate,  durata medie de soluționare a dosarelor, precum şi durata termenului de redactare a hotărârilor judecătoreşti,  Curtea de Apel Suceava s-a încadrat şi în anul 2020 în gradul de performanță „foarte eficient”. Demn de precizat este faptul că, începând cu anul 2014 când a fost introdus acest sistem de măsurare a eficienţei instanţelor, cu excepţia anului 2017 (eficient), Curtea de Apel Suceava s-a situat la acelaşi nivel maxim de performanţă, respectiv foarte eficient. Deşi activitatea de judecată din anul 2020 s-a desfăşurat în parametri optimi, gradul redus de ocupare a schemei de judecători la toate instanţele arondate este de natură a periclita calitatea actului de justiţie prin dilatarea excesivă a duratei procedurilor,, a conchis președintele Curții de Apel Suceava.

Distribuire articol