Coronavirus în România, 24 februarie 2021. Peste 3.000 cazuri de COVID

Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al panidemiei de COVID-19, iar ultimele date arată că au fost înregistrate 3.337 cazuri noi, 73 decese, 969 persoane internate la ATI, în România, în ultimele 24 de ore.

Până astăzi, 24 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 788.048 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 731.049 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.337 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 20.086 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

In  intervalul 23.02.2021 (10:00) – 24.02.2021 (10:00) au fost raportate 73 decese (41 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman și Timiș.

34,364 teste – 3.337 cazuri noi

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.542. Dintre acestea, 969 sunt internate la ATI.

Distribuire articol