100 de petrecăreți la pensiunea ,,Floare de Crin,, în Pojorâta

100 de petrecăreți la pensiunea ,,Floare de Crin,, în Pojorâta. Administratorul  a fost sancționat.Duminică, lucrătorii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, în baza unui Plan de Acțiune al Poliției mun. C-lung Moldovenesc, au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară dispuse pentru prevenirea răspândirii virusului SARS – Cov 2, pe raza comunelor Sadova, Pojorâta și Fundu Moldovei, ocazie cu care au identificat pe raza comunei Pojorâta, la Pensiunea turistică „Floare de Crin”, administrată de Erhan Anca, de 47 ani, din com. Pojorâta, că în interiorul restaurantului  pensiunii se desfășura o nuntă, fiind identificate circa 100 persoane.

Cu ocazia verificării, a fost identificată Erhan Anca, din comuna Pojorâta, în calitate de administrator al pensiunii care a relatat verbal faptul că ea a organizat și permis desfășurarea nunții în restaurantul pensiunii.

S-a solicitat administratorei pensiunii întreruperea evenimentului, ocazie cu care  persoanele prezente au părăsit locația, lucrătorii de poliție rămânând la fața locului până la plecarea tuturor participanților.

Erhan Anca a fost instruită în scris în dimineața zilei de  duminică, pe bază de proces-verbal cu privire la faptul că organizarea de evenimente private în spații închise este interzisă, în contextul prevenirii și combaterii infectării cu virusul COVID-19. Administratorul  a fost sancționată contravențional conform art. 66 lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu amendă în valoare de 7.000 lei.

Distribuire articol