Bilanț coronavirus 5 aprilie. 3.611 cazuri noi, 120 de decese,.478 de persoane sunt internate în stare gravă

Un nou bilanț al infectărilor cu coronavirus a fost anunțat, astăzi, de autorități. La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost raportate 3.611 cazuri noi și 120 de decese, la puțin peste 14.000 de teste. Pe secțiile de Terapie Intensivă s-a înregistrat un nou record: 1.478 de persoane sunt internate în stare gravă.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, astăzi, noi date ale infectărilor cu Covid-19.

Până astăzi, 5 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 977.986 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

875.487 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.611 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 690 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 24.190 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 04.04.2021 (10:00) – 05.04.2021 (10:00) au fost raportate 120 de decese (64 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș,  Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.165. Dintre acestea, 1.478 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.825.004 teste RT-PCR și 648.373 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.452 de teste RT-PCR (6.013 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.439 la cerere) și 5.851 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 65.775 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.635 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.144 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 99 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.033 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 4 aprilie, 7.462 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.749.170 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

La raportarea din 4 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 974.375 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

871.950 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 789 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 24.070 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Distribuire articol