Forăști. Decedat pe terasa locuinței

Un localnic din Forăști a decedat la locuința sa. Mateiaș Alexandru, de 53 ani,  a fost găsit fără suflare de fratele său, pe terasa din faţa locuinţei.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Fălticeni, care a efectuat manevre de resuscitare, însă s-a constatat decesul.Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență şi nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului.  A fost anunțat SML Suceava, în vederea efectuării necropsiei cadavrului, care se află depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

 

Distribuire articol