De mâine, 5 mai, elevii încep cursurile şcolare

Preşcolarii şi elevii, cu excepţia celor din anii terminali, încep, de miercuri, 5 mai, cursurile.

Acestea se vor desfăşura în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19, potrivit unui ordin comun al miniştrilor educaţiei şi sănătăţii.

Astfel, dacă rata infectărilor cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu unu la mie, toţi copiii merg la şcoală, dacă depăşeşte acest prag vor fi prezenţi în clasă doar preşcolarii, elevii din ciclul primar şi cei din ultimii ani de gimnaziu şi liceu, de asemenea, elevii din învăţământul special indiferent de clasă.

Cursurile reîncep, dar problemele persistă în sistem, una fiind lipsa cabinetelor medicale şi a personalului de specialitate.

Distribuire articol