Fost campion mondial, condamnat pentru fraudă cu fonduri europene

În 2011, Mușat a primit aproape 600.000 de lei pentru dezvoltarea firmei pe care o deținea, întocmind condici de prezenţă și rapoarte de activitate care atestau în fals efectuarea unor cursuri de educaţie fizică și tragere cu armamentul din dotare, potrivit procurorilor. Fondurile europene primite au fost ulterior folosite în alte scopuri.

În același dosar a fost condamnat și managerul de proiecte.

În primă instanță, cei doi au fost condamnați de Tribunalul Brăila la șase ani de închisoare cu executare. Judecătorii din Galați au decis însă recent ca aceștia să primească trei ani cu suspendare și să presteze muncă în folosul comunității.
În plus, inculpații trebuie să restituie aproape 650.000 de lei. În prezent, Cornel Mușat are toate conturile blocate, fiindu-i puse sub sechestru mai multe bunuri și imobile.

Brăileanul Cornel Mușat este multiplu campion mondial la kumite individual, fost antrenor al lotului României de kumite și arbitru.

 

Distribuire articol