Dragnea, la audieri, a cerut să vorbească fără mască. Judecător: „Dacă nu ne amendează, se poate”

Liviu Dragnea a fost audiat, astăzi, la Judecătoria Sectorului 5 al Capitalei, într-un proces pe care îl are cu Penitenciarul Rahova. În sala de judecată, Dragnea a cerut judecătorului să vorbească fără mască, iar acesta, râzând, a spus: „dacă nu ne amendează, se poate”.

Liviu Dragnea a fost chemat în instanță de Penitenciar, obiectul cauzei fiind plângere conform art. 56 din Legea 254/2013 privind exercitarea drepturilor persoanelor condamnate.

Fostul șef al PSD a acuzat în fața instanței că în dosarul său sunt declarații mincinoase.

„Eu am suferit o intervenţie la spitalul penitenciar Rahova la spate, această zonă este foarte importantă. Pentru că operaţia a fost pe spate, eu nu am putut singur să-mi curăţ rana şi să-mi schimb bandajul. După intervenţie, medicul chirurg de la Rahova a trecut în fişa medicală şi a dispus ca medicii de la cabinetul medical din Rahova să cureţe rana din două în două zile. În a şasea zi, o zi de vineri după-amiază, s-a instituit carantina.

Eram trei deţinuţi în cameră. La uşa noastră s-a prezentat un ofiţer care ne-a transmis că nu mai putem să ieşim din cameră, că nu mai avem voie să primim vizite. Timp de o săptămână, eu nu am avut acces la cabinetul medical, rana fiindu-mi pansată de colegii din cameră. Rana s-a reinfectat apoi, că nu am fost pansat corect şi vineri după ce am ieşit din carantină m-au dus din nou la spitalul Rahova şi m-au operat din nou pentru că rana recidivase.

Doamna avocat mi-a prezentat ieri dosarul şi am văzut acolo o declaraţie din partea penitenciarului în care scrie că eu am refuzat asistenţa medicală. Scrie în dosar, la fila 12, 21.03.2021, deţinutul a refuzat şi a zis că se tratează singur. Nimic mai fals, e o declaraţie mincinoasă dată de cei de la Rahova. E fals în declaraţii, nu ştiu cine anume de la Rahova a declarat asta, dar colegii mei de cameră sunt cei care m-au bandajat. Ăsta a fost unul din motivele pentru care am spus că rana a fost pe spate şi nu mă puteam bandaja singur”, a declarat Liviu Dragnea, joi, în faţa judecătorilor de la Sectorul 5.

Distribuire articol