Certificatul european de vaccinare intră în etapa testelor tehnice

Certificatul european de vaccinare, ce urmează să faciliteze deplasarea cetățenilor in interiorul Uniuni Europene a intrat în etapa testelor tehnice. Anunțul a fost făcut de Comisia Europeană.

Certificatul sanitar european face în continuare obiectul negocierilor politice din cadrul UE. Acesta a intrat într-o ultimă fază de testare care ar trebui să asigure operaționalizarea acestuia până la finalul lunii iunie.

Certificatul de vaccinare ar trebui să fie operațional tehnic din luna iunie, moment în care începe și sezonul turistic.

Primele două țări care testează operaționalitate certificatului de vaccinare sunt Franța și Malta. În program se verifică capacitatea țărilor europene de a se conecta la “pasarela” creată.

Etapa pilot se va desfășura timp de două săptămâni, în 18 state membre și în Islanda, după cum a precizat Johannes Bhkre, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Certificatul european de vaccinare a intrat în etapa de testare

În etapa de testare, Comisia Europeană anunță că nu vor fi folosite datele reale ale persoanelor.Începând cu data de 1 iunie, programul ar putea fi folosit de către toate statele membre, în cazul în care acestea sunt pregătite.

Certificatul verde va avea un cod QR, iar prin intermediul acesta se va semnala faptul că cetățeanul este vaccinat împotriva COVID, că are un test negativ pentru COVID-19 sau că este imunizat în urma vindecării de boală.

Certificatul va fi disponibil în format fizic sau digital și va avea și o semnătură digitală a persoanei care îl posedă.

Distribuire articol