Barbat din Moldova-Sulița, decedat la spital

Lucrătorii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au fost sesizați telefonic de reprezentanții Spitalul Județean Suceava ca  a survenit decesul lui  Voroniuc Radu de 46 ani din com. Moldova-Sulița, ca urmare a unor leziuni suferite în data de 08.06.2021, în localitatea de domiciliu.

Voroniuc Radu a fost preluat de un echipaj al ambulanței de la adresa de domiciliu în cursul zilei de 08.06.2021, a fost internat la Spitalul Municipal C-lung Moldovenesc și ulterior transferat la Spitalul Județean Suceava, unde a  fost diagnosticat  cu „traumatism cranio-cerebral mediu, hematom subdural acut fronto-temporo-parietal drept, fronto-temporal stâng”.

Tot din cercetări rezultă că cel în cauză suferea de o afecțiune psihiatrică, respectiv epilepsie și era consumator cronic de băuturi alcoolice, iar la 08.06.2021 a fost găsit la adresa de domiciliu, într-un imobil, cu leziunile indicate mai sus, provenite de la o cădere de la același nivel. Nu există suspiciuni privind cauzele de producere a decesului.

S-a înregistrat dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uciderea din culpă”, fără a exista suspiciuni privind săvârșirea vreunei fapte penale în legătură cu decesul, cercetările urmând a fi continuate de lucrătorii Postului de Poliție Moldova-Sulița.

Distribuire articol