ACTUALITATESOCIAL

Examene fără triaj epidemiologic! Ce reguli de protecţie sanitară se vor păstra – Anunțul ministrului Sorin Cîmpeanu

Examenele naționale se vor desfășura fără triaj epidemiologic. 132.630 de elevi, 90% din totalul celor 147.660 de clasa a VIII-a, s-au înscris până în prezent pentru a susţine Evaluarea naţională, a declarat, luni, ministrul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a amintit că înscrierile se vor încheia marţi. „Mâine, la ora 17,00, vom avea numărul final al celor care s-au înscris la Evaluarea naţională”, a precizat ministrul, la Antena 3.

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, nu se va mai face triajul epidemiologic la intrarea la examen, însă se vor păstra regulile de protecţie sanitară.

„Recomandările care vor fi postate astă seară vor face toate acele precizări: fără triaj epidemiologic, termometrizare. Se păstrează însă distanţarea, se păstrează obligativitatea purtării măştii de protecţie, aerisirea spaţiilor de clasă. Deci, toate acest reguli de protecţie sanitară se vor păstra”, a explicat Cîmpeanu.
„Ministerul Educaţiei a luat acele măsuri administrative pentru a veni în sprijinul elevilor înţelegând dificultăţile pe care le-au întâmpinat. Este vorba despre micşorarea numărului de note necesare încheierii situaţiilor şcolare la minimum două, este vorba de prevederi precum posibilitatea de a face construcţii pe foaia de examen – matematică, geometrie, de a sublinia textele la examenul de limba română. Nu mai sunt considerate semne distinctive, deoarece toţi au posibilitatea să facă acest lucru. Creşte timpul alocat – 15 minute – pentru a completa casetele. Deci, sunt lucruri mici, dar care toate la un loc vin în sprijinul elevilor. Toate aceste recomandări vor face obiectul unui document care va fi postat astă seară pe site-ul Ministerului Educaţiei. Recomandări pentru elevi şi părinţi”, a mai spus ministrul.
„Pentru examenul de Bacalaureat, cred că este o precizare importantă, numărul elevilor de clasa a XII-a este de 152.000, numărul elevilor de clasa a XIII-a este de 21.000. În total, 173.000 de elevi. S-au înscris 114.000 elevi din promoţia curentă, dar o precizare foarte importantă: din elevii de clasa a XII-a un număr de 25.000 de elevi sunt la cursuri serale şi cu prezenţă redusă”, a precizat Sorin Cîmpeanu.