PSD cere tuturor parlamentarilor să voteze moțiunea simplă împotriva ministrului Cristian Ghinea

Reprezentanții Partidului Social Democrat cer tuturor parlamentarilor să voteze moțiunea simplă împotriva ministrului Investițiilor și Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, și „să respingă corupția din PNRR”.

„Eșecurile repetate în privința întocmirii unui Plan Național de Redresare și Reziliență care să corespundă criteriilor impuse de Comisia Europeană, gravele erori de conținut și mai ales corupția masivă care a stat la baza întocmirii proiectului trimis la Bruxelles impun demiterea urgentă a ministrului Cristian Ghinea”, a transmis marți, printr-un comunicat de presă, PSD.

Potrivit social-liberalilor, orice parlamentar care se opune corupției și care dorește ca banii europeni să nu umfle conturile sponsorilor politici, ale consultanților prieteni și ale sinecuriștilor de casă, poate face marți dovada bunei sale credințe votând pentru moțiunea simplă a PSD.

,,Consultanța de 133.000 de euro de persoană pe zi este un act clar de corupție! Alocarea doar pentru consultanță a 10% din fondurile cuprinse în PNRR este nu doar un jaf masiv, ci corupție pandemică de-a dreptul! Încredințarea directă a peste jumătate de miliard de euro unei companii abia înființate este un act premeditat de corupție pentru tunul financiar pe care l-au pregătit prin PNRR! Numai pentru aceste exemple flagrante de corupție clară, iresponsabilitate și incompetență ministrul Ghinea trebuie să plece”, se mai arată în comunicat. Votul pe moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea va fi dat marți, scrie Mediafax.

Distribuire articol