Bilanț coronavirus: Doar 26 de cazuri noi de COVID-19, din mai puțin de 9.500 de teste efectuate

În ultimele 24 de ore au fost 26 de cazuri noi de COVID-19, din 9.429 de teste efectuate. Autoritățile au raportat alte 65 de decese, din care 61 sunt din lunile anterioare. La ATI sunt 158 de pacienți COVID-19.

Până astăzi, 21 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.282 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.045.207 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Până astăzi, 32.391 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.06.2021 (10:00) – 21.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 65 decese (36 bărbați și 29 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Botoșani, Brăila, Dolj, Harghita, Maramureș și Prahova.

61 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 1 dintre acestea s-a produs în luna mai 2020, 1 în august 2020, 3 în octombrie 2020, 48 în noiembrie 2020, 6 în decembrie 2020 și 2 în martie 2021, în județele Argeș, Botoșani, Harghita și Maramureș.

Dintre cele 65 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

57 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 759. Dintre acestea, 158 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.224.093 de teste RT-PCR și 1.360.869 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.088 de teste RT-PCR (1.771 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.317 la cerere) și 5.341 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.331 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.084 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 19.595 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 39 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 219 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 20 iunie, 751 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 172.205 lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.555 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania,  93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 191 de cetățeni români aflați în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Distribuire articol