Sfaturi pentru a face faţă caniculei

Vor urma trei zile de căldură, iar oamenii trebuie să ştie ce trebuie să facă pentru a suporta mai bine aceste zile caniculare.

În zilele de joi și vineri (24 și 25 iunie) valul de căldură va cuprinde toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În Muntenia, Dobrogea, Moldova și estul Transilvaniei maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

Recomandări DSU. Cum să ne protejăm de caniculă

În aceste condiții, Departamentul pentru Situații de Urgență face recomandări populației, pentru a se proteja de caniculă:

“Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice)

Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00

Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare

Beți 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici)

Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați echilibrat și variat, insistând pe produsele cu valoare calorică mică

Evitați băuturile ce conțin cofeina (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare

Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală

Nu consumați alcool (inclusiv bere) – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei

Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie

Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme

Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră

Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului

Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului.

Este foarte util ca în perioada caniculara să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente

Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă, se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanţii DSU.

Distribuire articol