Tragedie într-o familie din Liteni. La 23 de ani, și-a pus capăt zilelor

Este jale mare într-o familie din județul Suceava.La doar 23  de ani, un tânăr a decis să își încheie socotelile cu viața. Mama este  sleită de durere. Ieri dimineață, o femeie din Liteni, și-a găsit fiul, de 23 ani,  spânzurat în curtea locuinței sale.

Cadavrul  a fost găsit întins pe sol, în fața unei magazii din partea din spate a curții, având rigiditatea cadaverică instalată.

Mama a impietrit când și-a gpsit odorul fără viață. Fiul  se intorsese pe 19 iulie din Germania, iar în seara aceleași zile a plecat cu prietenii să consume alcool la barul ”la Brânzac”, din apropierea locuinței sale și nu l-a mai văzut din acel moment.  Nici nu apucase să vorbească prea multe cu fiul dar stabilise ca atunci când se va întoarce din sat, vor vorbi mai pe îndelete.

Ieri dimineață l-a găsit insa, spânzurat de grinda unei magazii și i-a tăiat funia cu un cuțit, coborându-i corpul pe sol.

La fața locului a intervenit și un echipaj SMURD care a efectuat manevre de resuscitare, fără rezultat pozitiv.

Pe corpul tanarului  nu au fost identificate alte urme de violență.

Din investigațiile efectuate în rândul prietenilor a rezultat faptul că  pe fondul consumului de băuturi alcoolice a amenințat de mai multe ori că se va sinucide.

Pe 19 iulie,  a chefuit la barul ”la Brânzac”, din apropierea locuinței sale și a plecat acasă în jurul orelor 22.00 , fără a avea conflicte cu vreo persoană.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzelor morții.

Politistii au  întocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de „ucidere din culpă”. Acum mama se pregătește să îl conducă pe ultimul drum.

Distribuire articol