ACTUALITATE

Fostul deputat Alexandru Băișanu a fost reținut. A fost acuzat de santaj

In cursul acestei zile, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ipotești, sub coordonarea Parchetului de pe langa Judecătoria Suceava au efectuat 3 percheziții domiciliare pentru documentarea activității infracționale și asigurarea materialului probator intr-o cauza penală in care un bărbat în vârstă de 53 de ani este bănuit de săvârșirea infracțiunii de șantaj. În urma efectuării perchezițiilor au fost ridicate inscrisuri, dispozitive de stocare a datelor electronice și dispozitive de comunicare la distanta și alte dispozitive electronice care interesează cauza și a fost pus în executare un mandat de aducere pe numele bărbatului de 53 de ani.

După administrarea probatoriului și audierea persoanei organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul Secției de Poliție Rurală Ipotești au dispus masura reținerii pentru 24 de ore fața de bărbatul de 53 de ani, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz urmând a se dispune procedural prin unitate.

Dosarul a fost deschis după ce un fost asociat al lui Băișanu a depus o plângere la Poliția Ipotești împotriva acestuia. Cei doi erau asociați în dezvoltarea unui centru de echitaţie pe un teren din apropierea unui iaz, aflat în administrarea petentului în urma unei licitații.
Acesta îl acuză pe fostul parlamentar că nu s-ar fi ţinut de cuvânt în ceea ce priveşte realizarea investiţiei şi că l-a determinat să investească sume mari de bani pentru a achiziţiona terenul din zona iazului şi a înfiinţa centrul de echitaţie din Ipoteşti. Bărbatul a reclamat și că a asigurat întreținerea cailor, iar fostul deputat nu i-ar fi returnat sumele investite şi i-ar fi spus că îi plăteşte datoriile dacă îi va ceda şi iazul.

Alexandru Baisanu este primul  politician  din judetul Suceava care a fost retinut de catre politistii suceveni. Baisanu este profesor universitar la Universitatea Stefan cel Mare din Suceava, a fost deputat ALDE  si a fost prefect si subprefect al judetului Suceava. Băişanu, fost membru al PC şi PSD, s-a înscris în PNL în 2008, după ce a ocupat funcţiile de subprefect şi prefect al judeţului Suceava.

Ștefan-Alexandru Băișanu  este un deputat român, ales în 2012 din partea USL Suceava.  A facut parte pana nu demult din   Partidul Puterii Umaniste (social-liberal). 

Absolvent al Facultății de Filosofie, începând din 1993 Băișanu a fost profesor la Liceul de Arte Suceava, iar din 2002 devine cadru didactic la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. În perioada 2004-2008, Băișanu a fost subprefect al județului Suceava, iar din 2012 a devenit parlamentar. Baisanu a fost presedinte al PNL Suceava si al ALDE Suceava. 

sursa Foto: radiotop.ro