Bărbat din Negrileasa,decedat in conditii suspecte. S-ar fi simțit rau după ce a băut un rachiu la un magazin de lângă locuință

Bărbat din Negrileasa,decedat in conditii suspecte. S-ar fi simțit rau după ce a băut un rachiu la un magazin de lângă locuință. Acum familia se pregătește de înmormântare. Ieri dimineață, polițiștii din Frasin au fost sesizați că Flocea Ioan din comuna Stulpicani, satul Negrileasa, judeţul Suceava a decedat la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Bărbatul locuia împreună cu familia iar din verificările efectuate a reieşit faptul că la data de 12.09.2021, în timp ce soţia sa se afla la biserică, nea  Ioan a consumat băuturi alcoolice atât la domiciliu cât şi la un magazin din proximitatea locuinţei sale, iar după amiază s-a simţit rău, prezentând o stare de confuzie şi tremur al mâinilor.

La aceeaşi dată, în jurul orelor 22:00, văzând că acesta este inconştient şi nu se poate exprima, soţia sa a apelat numărul de urgenţe 112 şi a solicitat intervenţia unui echipaj al ambulanţei care l-a transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde în dimineaţa zilei de 13.09.2021 a decedat fiind diagnosticat cu intoxicaţie cu substanţă necunoscută, etilism cronic, comă etimologie neprecizată.

 

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Judeţean Suceava și s-a  dispus  efectuarea necropsiei, pentru a stabili care este cauza decesului, fiind informat Serviciului de Medicină Legală Suceava.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Postului de Poliţie Stulpicani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin, 1 din Codul Penal, urmând a se face propuneri procedurale prin parchet.