ACTUALITATE

Mălini. Un localnic beat, oprit de către echipajul de poliție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune

Mălini. Un localnic beat, oprit de către echipajul de poliție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.  Duminica, la ora 00.10, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 7 Mălini, pe raza sat/com. Mălini, au efectuat semnalul de oprire a autoturismului Audi, acesta nerespectând indicațiile primite, continuându-și drumul către centrul satului Mălini, circa 800 de metri, moment în care acesta a virat spre dreapta pe strada La Prestări, fiind oprit de către echipajul de poliție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana lui N. P. , de 37 ani, din sat/com Mălini și întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool în aerul pur expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, în vederea recoltării de probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Cu ocazia verificării în bazele Poliției Române s-a constatat faptul că autoturismul marca Audi figurează cu mențiuni operative, „sechestru”.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului”.