ACTUALITATE

Șoldan: Guvernul Superman-Cîțu a băgat România la terapie intensivă! Și USR a fost acolo

Românii sunt pe cont propriu.

Și cu Covid-ul, și cu facturile, și cu școala copiilor, cu toate!

 

Un nou record de îmbolnăviri astăzi în România: 12.032 cazuri! Pentru Cîțu e doar o altă cifră. Statistică! Acest prim-ministru este lipsit complet de empatie față de populație și a sfidat o țară întreagă când și-a organizat un festival de două zile, cu 5000 de oameni, într-un București roșu de Covid, pentru a fi înscăunat șef la PNL. Batjocură și iresponsabilitate!

 

România a pierdut lupta cu pandemia în mod dramatic! Și USR a fost acolo.

 

Despre superputerile lui Superman-Cîțu, cel mai funny prim-ministru al unei țări în suferință, și ale ajutoarelor sale de la USR:

 

– DISPREȚUL față de oamenii care muncesc cinstit, care din salariu mai întâi plătesc taxele și facturile, care respectă restricțiile impuse și legile în general. Și USR a fost acolo.

– DECUPLAREA totală de România. Și USR a fost acolo.

– IRESPONSABILITATEA – care face ca pandemia să devină un dezastru umanitar. România este pe locul 2 în Europa și pe locul 6 în lume la numărul de decese Covid. Și USR a fost acolo (cu doi miniștri).

– INCOMPETENȚA – eșecul răsunător al vaccinării face ca valul patru să vină ca un tsunami de îmbolnăviri peste români. Este a treia zi consecutiv cu peste 10.000 cazuri noi pe zi, peste 200 de decese zilnice și se estimează mai mult de 20.000 cazuri la 24 de ore în următoarele zile. Și USR a fost acolo.

– IGNORANȚA – îngroparea României educate – Cîțu nu s-a ocupat deloc de pregătirea deschiderii școlilor, nu există în școli teste de Covid pentru elevi și profesori. Rezultatul? După nici 3 săptămâni de școală, 8.470 de preșcolari și elevi și peste 2600 de angajați din învățământ au fost diagnosticați cu Covid, iar peste 167.000 de elevi fac deja cursuri online. Și USR a fost acolo.

– SĂRĂCIREA României – fiecare român simte la final de lună cum muncește degeaba! Și USR a fost acolo!

– RATAREA ABSORBȚIEI FONDURILOR EUROPENE – PNNR-ul este un eșec și Ghinea a fost acolo.

– ZERO KILOMETRI de autostradă și Drulă a fost acolo.

– CONDAMNAREA LA FALIMENT a firmelor românești. Și Năsui a fost acolo.

– DICTATURA!

 

Moțiunea PSD este singura care arată cu adevărat către toți iresponsabilii care au băgat România la terapie intensivă: Cîțu+PNL+USR+UDMR!

 

Prin moțiunea de cenzură, PSD îi va da lui SuperCîțu adevărata lui superputere: să zboare! Marți, Superman-Cîțu o să zboare din Guvern! Și să vedeți ce viteză o să prindă! La fel si USR-iștii Ghinea, Drulă, Năsui și restul, pe urmele lui!

 

Gheorghe Șoldan, deputat PSD Suceava