INTERNAȚIONALULTIMA ORĂ!

De ce creșterea nu poate fi ecologică? PIB ca indicator al succesului economic un eșec?

Noi date dovedesc că poți susține capitalismul sau mediul înconjurător, dar este greu să le faci pe amândouă.

Avertismentele privind colapsul ecologic au devenit omniprezente. În ultimii ani, ziarele importante, inclusiv The Guardian și New York Times, au publicat articole alarmante despre epuizarea solului, defrișări și prăbușirea stocurilor de pește și a populațiilor de insecte. Aceste crize sunt determinate de creșterea economică globală și de consumul care o însoțește, care distruge biosfera Pământului și depășește limitele planetare cheie care, potrivit oamenilor de știință, trebuie respectate pentru a evita declanșarea colapsului.

Mulți factori de decizie politică au reacționat insistând asupra a ceea ce s-a numit „creștere ecologică”. Tot ce trebuie să facem, susțin ei, este să investim în tehnologii mai eficiente și să introducem stimulentele potrivite și vom putea continua să creștem, reducând în același timp impactul nostru asupra lumii naturale, care este deja la un nivel nesustenabil. În termeni tehnici, obiectivul este acela de a obține „decuplarea absolută” a PIB-ului de utilizarea totală a resurselor naturale, conform definiției ONU.

Sună ca o soluție elegantă la o problemă altfel catastrofală. Există doar o singură problemă: Noile dovezi sugerează că creșterea ecologică nu este panaceul pe care îl spera toată lumea. De fapt, nici măcar nu este posibilă.

Creșterea ecologică a devenit o expresie la modă în 2012, cu ocazia Conferinței Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă de la Rio de Janeiro. În perioada premergătoare conferinței, Banca Mondială, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și Programul de Mediu al ONU au elaborat rapoarte de promovare a creșterii verzi. În prezent, aceasta reprezintă un element central al Obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU.

În 2016, o a doua echipă de oameni de știință a testat o premisă diferită: una în care toate națiunile lumii au fost de acord să depășească cele mai bune practici existente. În cel mai optimist scenariu, cercetătorii au presupus o taxă care ar crește prețul global al carbonului de la 50 de dolari la 236 de dolari pe tona metrică și au imaginat inovații tehnologice care ar dubla eficiența cu care folosim resursele. Rezultatele au fost aproape identice cu cele din studiul lui Dittrich. În aceste condiții, dacă economia globală ar continua să crească cu 3% în fiecare an, am ajunge la o utilizare a resurselor de aproximativ 95 de miliarde de tone metrice până în 2050. Concluzia: nu există o decuplare absolută.

În cele din urmă, anul trecut, Programul de mediu al ONU – care a fost unul dintre principalii susținători ai teoriei creșterii verzi – a intervenit în dezbatere. Acesta a testat un scenariu în care prețul carbonului era de 573 de dolari pe tona metrică, a aplicat o taxă pe extracția resurselor și a presupus o inovare tehnologică rapidă, stimulată de un sprijin guvernamental puternic. Care a fost rezultatul? Am ajuns la 132 de miliarde de tone metrice până în 2050. Această concluzie este mai proastă decât cele din cele două studii anterioare, deoarece cercetătorii au luat în calcul „efectul de revenire”, prin care îmbunătățirile în eficiența resurselor determină scăderea prețurilor și creșterea cererii – anulând astfel o parte din câștiguri.

Aceste probleme pun sub semnul întrebării întregul concept de creștere ecologică și necesită o regândire radicală. Nu uitați că fiecare dintre cele trei studii a folosit ipoteze extrem de optimiste. Nu suntem nici pe departe aproape de a impune o taxă globală pe carbon în prezent, cu atât mai puțin una de aproape 600 de dolari pe tona metrică, iar eficiența resurselor se înrăutățește, nu se îmbunătățește. Cu toate acestea, studiile sugerează că, chiar dacă am face totul cum trebuie, decuplarea creșterii economice de utilizarea resurselor va rămâne evazivă, iar problemele noastre de mediu vor continua să se agraveze.

Prevenirea acestui rezultat va necesita o paradigmă complet nouă. Taxele ridicate și inovația tehnologică vor ajuta, dar nu vor fi suficiente. Singura șansă realistă pe care o are omenirea de a evita colapsul ecologic este de a impune limite stricte pentru utilizarea resurselor, așa cum a propus recent economistul Daniel O’Neill. Astfel de plafoane, puse în aplicare de guvernele naționale sau prin tratate internaționale, ar putea asigura că nu extragem din pământ și din mări mai mult decât poate regenera Pământul în siguranță. Am putea, de asemenea, să renunțăm la PIB ca indicator al succesului economic și să adoptăm o măsură mai echilibrată, cum ar fi indicatorul de progres veritabil (GPI), care ia în considerare poluarea și epuizarea resurselor naturale. Utilizarea  PIB  ne-ar ajuta să maximizăm rezultatele bune din punct de vedere social, minimizându-le pe cele rele din punct de vedere ecologic.
Dar nu se poate scăpa de concluzia evidentă. În cele din urmă, pentru a ne readuce civilizația în limitele planetare va fi nevoie să ne eliberăm de dependența noastră de creșterea economică – începând cu națiunile bogate. Acest lucru poate părea mai înfricoșător decât este în realitate. A pune capăt creșterii nu înseamnă oprirea activității economice – înseamnă pur și simplu că anul viitor nu putem produce și consuma mai mult decât facem anul acesta. Aceasta ar putea însemna, de asemenea, reducerea anumitor sectoare care sunt deosebit de dăunătoare pentru ecologia noastră și care nu sunt necesare pentru prosperitatea umană, cum ar fi publicitatea, deplasarea în comun și produsele de unică folosință.

Dar stoparea creșterii nu înseamnă că standardele de viață trebuie să fie afectate. Planeta noastră oferă mai mult decât suficient pentru noi toți; problema este că resursele sale nu sunt distribuite în mod egal. Putem îmbunătăți viața oamenilor chiar acum, pur și simplu împărțind mai echitabil ceea ce avem deja, în loc să jefuim Pământul pentru mai mult. Poate că acest lucru înseamnă servicii publice mai bune. Poate că înseamnă un venit de bază. Poate că înseamnă o săptămână de lucru mai scurtă care să ne permită să reducem producția, asigurând în același timp ocuparea deplină a forței de muncă. Politici precum acestea – și multe altele – vor fi esențiale nu numai pentru a supraviețui secolului XXI, ci și pentru a prospera în el.

sursa articol:foreignpolicy.com

sursa foto:pexels.com