RELIGIE

Sărbătoare 13 octombrie. Aducerea moaștelor Sfântului Andrei la Iași

Se împlinesc 15 ani de când la Iași, în anul 1996, au fost aduse de la Patras din Grecia moaștele Sfântului Apostol Andrei. A fost pentru prima dată în istoria pelerinajului din România când peste un milion de credincioși au venit să cinstească, la Iași, pe Sfântul Apostol Andrei și pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Acest moment a fost marcat, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în calendarul bisericesc prin sărbătorirea, în fiecare an, în data de 13 octombrie, a Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași.

În anul 1996, la inițiativa și purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost adusă la Iași, de la Catedrala mitropolitană din Patras (Grecia), racla cu capul Sfântului Apostol Andrei.

În data de 12 octombrie 1996 clerici și credincioși au fost prezenți pe Aeroportul din Iași, așteptând sosirea cursei speciale a companiei Olympic Airways care aducea în România cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei. Alături de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, pe aeroport au fost prezenți mai mulți ierarhi, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Iustinian al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, și Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Avionul a aterizat la orele 15:00, delegația elenă fiind condusă de vrednicul de pomenire Mitropolit Nicodimos de Patras. După onorul militar a urmat o scurtă slujbă religioasă, în cadrul căreia s-a cântat, în limbile română și greacă, troparul alcătuit de Înaltpreasfințitul Nicodimos de Patras, special pentru acest eveniment. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat cuvântul de bun-venit, iar Întâistătătorul Mitropoliei de Patras i-a binecuvântat pe cei prezenți.

Sfintele moaște au fost purtate în procesiune spre Catedrala din Iași. Coloana oficială a fost întâmpinată de un grup de buciumași, copii și tineri, elevi și studenți, dar și de mii de credincioși.

În data de 14 octombrie 1996, în ziua sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, la Sfânta Liturghie oficiată în sobor de ierarhi, au participat numeroși credincioși, dar și autorități centrale și locale. În dimineața zilei de 15 octombrie s-a plecat în procesiune cu icoana Sf. Andrei de la Catedrală către biserica închinată acestui Apostol al Domnului, înălțată prin jertfa enoriașilor și a familiei preotului Ioan Buciumaș din Iași la 1796. Resfințirea sfântului lăcaș s-a făcut în prezența multor enoriași și pelerini din țară și străinătate. De la parohia ‘Sf. Andrei’ s-a mers apoi în procesiune la biserica mănăstirii ‘Sf. Trei Ierarhi’, unde s-a săvârșit slujba de pomenire a eroilor români și greci de la 1821. De aici s-a mers la biserica ‘Vovidenia’, paraclisul studenților greci unde s-a oficiat slujba Te Deum-ului, în limbile română și greacă, în rugăciuni cerându-se de la Dumnezeu ca să trimită binecuvântare asupra popoarelor grec și român și asupra tuturor neamurilor dreptmăritoare.

În data de 16 octombrie 1996, la Facultatea de Teologie Ortodoxă în prezența Patriarhului României, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a delegaților I.P.S. Nicodimos de Patras a avut loc deschiderea oficială a noului an universitar.

Din seara zile de 16 octombrie până pe 17 octombrie, după amiaza, moaștele Sf. Andrei au fost la Catedrala din Galați, a Arhiepiscopiei Dunării de jos, pe atunci Episcopia Dunării de Jos.

În data de 19 octombrie 1996, sfintele moaște însoțite de delegația din Grecia s-au întors în Patras.

La finalul pelerinajului cu moaștele Sfântului Apostol Andrei în Moldova, în perioada 12-19 octombrie 1996, ÎPS Nicodimos a spus:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca la această dată, în fiecare an, să se facă pomenirea „Aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi”. Sărbătoarea este consemnată în calendarul creştin ortodox român, cu cruce neagră, începând din anul 1997.