ACTUALITATE

Un medic de Spitalul Elias a suferit un AVC – Cadrul medical era vaccinat cu doza a 3-a

Un medic neurolog de la Spitalul Elias din Capitală a suferit un AVC grav, după ce s-a vaccinat cu doza a treia. Potrivit surselor Realitatea PLUS, femeia de 39 de ani avea mai multe probleme de sănătate. Colegii au intervenit imediat și au făcut tot ce se putea să o salveze.

În acest moment femeia se află încă internată. „Este greu de făcut o cauzalitate între vaccinare și apariția acestui AVC. La acest moment 47% din populația globului a fost vaccinată, în fiecare zi se administrează 21 de milioane de doze. E clar că la un număr așa mare de doze sunt persoane care dezvoltă anumite complicații. Asta nu înseamnă neapărat că există o legătură cu vaccinarea”, a explicat medicul Radu Țincu la Realitatea PLUS.