ACTUALITATE

Polițiștii pregătesc proteste masive

Conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a anunțat că, în foarte scurt timp, vor organiza proteste masive împotriva Guvernului și a măsurilor ineficiente și aberante luate în ultima vreme.

”Vom scoate mii de persoane în stradă, chiar dacă ni se impune limita de 100. Nu am respectat această limită și nu o vom respecta pentru că noi considerăm că este abuzivă. Pentru asta ne și judecăm în toate procesele cu instituțiile statului. În momentul în care în România incidența va fi sub 3, noi vom ieși în stradă în număr mare, indiferent de faptul că Guvernul va impune aberația cu o sută de persoane, în timp ce pe la Untold au fost 75.000 de oameni. Vom protesta împotriva misiunilor pe care ni le dispun nouă ca și sarcini și care nu au legătură cu munca de poliție, multe dintre ele aberante, neacceptate și hulite de întreaga societate”, ne-a declarat Marius Ionescu, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Acesta mai arată că, în curând, se intră în al doilea an în care pensiile, atât cele civile, cât și cele militare, și salariile sunt înghețate, pe fondul creșterii dramatice a prețurilor, la tot ceea ce înseamnă utilități și la produse alimentare,arata national.ro.

”La curent prețurile au crescut de 3 ori, la gaze de cel puțin 3 ori, carburantul a crescut cu 50-60%, uleiul s-a dublat. Și atunci înseamnă că puterea noastră de cumpărare este, față de acum un an, de sub 50%. Unii oameni probabil că vor muri de foame în România, dacă nu se va întâmpla ceva. Ne uităm acum la circul ăsta cu formarea Guvernului. Oamenii ăștia cred că-și bat joc de țara asta, începând de la președinte, care nu își asumă rolul de mediator”, ne-a declarat Marius Ionescu, președintele SNPPC.

Fără stare de alertă

Sindicaliștii din MAI atrag atenția că există acea recomandare de la Comisia de la Veneția ca în momentul în care nu se mai impune menținerea stării de alertă ea trebuie să dispară. ”Și cam așa ar trebui să se întâmple și în România. Și trebuie să avem niște autorități responsabile, care să aibă o capacitate rapidă de reacție la creșterea numărului de cazuri de Covid. La noi a fost nebunia din ultimele două luni pentru că s-a intervenit foarte târziu, când erau peste 16.000 de cazuri. Dar dacă măsurile se iau atunci când se trece de o incidență de 6, e mult mai simplu să previi. Poți să lași în continuare obligativitatea de port al măștii de protecție în zonele aglomerate, în mijloacele de transport, în centrele comerciale, dar renunți la aberația asta cu mergi singur pe stradă și trebuie să porți masca sau la birou. Dacă testezi la frontieră, cum au făcut o grămadă de țări, atunci cu siguranță că nu mai ajungi la asemenea situații”, ne-a mai precizat președintele SNPPC, Marius Ionescu.

Vaccinare și atât

În ce privește certificatul verde, polițiștii nevaccinați nu se vor testa pe banii lor, ne spune conducerea SNPPC, care crede că amendamentul cu testarea gratuită timp de 60 de zile va fi votat de toate partidele. ”În afara măsurilor fără efect pe care le iau cei de la Guvern ar trebui să se ia și altele, mult mai eficiente. Nu există medicamente în farmacii, nu sunt implicați medicii de familie, să poată prescrie medicamente, cum se întâmplă în Ungaria. Oamenii ar trebui să fie tratați acasă, să nu mai ajungă în spitale. Nu vii și vorbești doar despre vaccinare, să ne obligi să ne vaccinăm și cu asta ai rezolvat problema. Este nevoie și de testare și de medicamente. Cu siguranță dacă vor consulta diverși actori din plan social, dacă vor încuraja dezbaterile, ar ieși ceva bun. Dar dacă ei nu se consultă cu nimeni și fac doar ce vor ei iese ceea ce iese și ce trăim noi zi de zi. Numărul mare de morți Covid spune totul despre acest Guvern, care are nota zero. Ăsta este Guvernul pe care l-am avut în ultimul an, prim-ministrul și miniștrii Sănătății, pentru că ei sunt principalii vinovați”, a afirmat Marius Ionescu, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.

SURSA:national.ro