JUSTIȚIE

Retinut pentru tentativa de omor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, violare de domiciliu și amenințare iar la data de 17.11.2021 s-a dispus faţă de acesta luarea măsurii reţinerii pentru 24 de ore.

La data de 18.11.2021 judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat pentru 30 de zile, emiţând mandat de arestare.

Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale și al Secției de Poliție Rurală competentă teritorial.

Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că la data de 8.11.2021 pe timp de noapte, înarmat, fiind și sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a pătruns fără drept în locuința unei persoane, iar ulterior a exercitat asupra concubinului acesteia multiple acte de violență în zone vitale cu un cuțit, cu intenția de a-i suprima viața, producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, după care a proferat amenințări cu moartea la adresa a două persoane de sex feminin.

  Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.