Category Archives: ȘTIREA TA

Școala de vară în limba engleză English as A Jar of Knowledge iulie 2019, Ediția a IV-a

Școala de vară English as A Jar of Knowledge, ediția a IV-a, va avea loc în acest an între 15-19 iulie 2019. Școala de vară (EJK 4) se va desfășura în Corpul A al campusului universitar din Suceava, sub egida

Foto/Hala unei firme de cherestea distrusă în incendiu, din Călinești, nu era asigurată

Pagube materiale de aproximativ 200.000 de lei în incendiul de astăzi dimineață de la hala de prelucrare cherestea a unei firme din Călinești, comuna Dorna Arini, județul Suceava. Au fost distruse mașinile de prelucrat lambriu dar și uscătoarele de cherestea.

Brioşe fără gluten cu cireşe

Ai încercat până acum brioşe fără gluten cu cireşe? Dacă nu, e cazul să încerci! OBLIGATORIU! Mai ales ca în luna iunie se găsesc la tot pasul prin pieţe sau supermarketuri. Am început să fac aceste brioşe dintr-o joacă. Îmi aşteptam

Foto/Video/Lucrări de mântuială pe drumul din Vatra Dornei

Un cititor a trimis pe adresa redacției câteva fotografii și un filmuleț cu lucrările de modernizare  de la drumul din Vatra Dornei.Artera de circulație  a cărei investiție se face prin PNDL este bătaia de joc a firmei care se ocupă

CFR, o rușine!

O suceveancă se plânge de Căile Ferate Române. Și pe bună dreptate. Accidente zilnic și.. trenuri din ce în ce mai puține. „Mai mare rușinea! O singura cursa CFR avem spre Viena, din Cluj, si aceea e mai nașpa decat

Copiii din Municipiul Suceava fac treaba Primăriei!

Copiii din zona locului de joaca amplasat între blocurile A9 și A10 de pe Mărășești, au făcut ceea ce ar fi trebuit sa facă Primăria Suceava. În urma lor se vede ceva. Fără lopata și matura care au devenit virale