Tag Archives: Cluj

Programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine încheie o nouă etapă

În trei ani au fost plantați peste 600.000 puieți, ceea ce înseamnă 60% din obiectivul inițial al programului Campania din primăvara anului 2020 a cuprins 57,6 hectare pe 13 suprafețe din județele Suceava, Maramureș, Harghita, Brașov, Cluj și Satu-Mare Programul

România are şase centre unde pot fi trataţi cei infectaţi cu coronavirus

Secretarul de stat Nelu Tătaru din Ministerul Sănătăţii a declarat joi că, în prezent, la nivel naţional, sunt în carantină 38 de persoane, iar peste 13.000 sunt în autoizolare. “În România – şase cazuri confirmate, un caz vindecat, celelalte cinci

ANSVSA a retras de la comercializare carne de pasăre provenită de la fermele din Ungaria unde există gripă aviară

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a retras de la comercializare carne de pasăre provenită din fermele de păsări din Ungaria aflate în zona de restricţie, din cauza evoluţiei gripei aviare, cu tipul H5N8, potrivit unui comunicat

102 percheziții domiciliare miercuri dimineață

În această dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, efectuează peste 100 de percheziții, în 25 de județe și

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe, vizibilitatea scade pe alocuri sub 50 de metri

Administrația  Națională de Meteorologie a emis cod galben de ceață valabil pentru județele Maramureş, Sălaj, Cluj, Satu Mare, Alba, Mureş şi Harghita. În ultimele trei, fenomenul va fi semnalat până la prânz. Traficul se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind diminuată

Monoxidul de carbon face zeci de victime în sezonul rece. Respectarea unor reguli simple poate salva vieți

Suntem bombardaţi aproape zilnic cu știri care descriu drame provocate de oameni care ajung victime în propria locuință, împreună cu familiile lor, de cele mai multe ori din neglijență. Intoxicația cu monoxid de carbon este cel mai des menționată între

Ghinion pentru un clujean în Marginea. A mers să vândă produse de firmă și s-a ales cu dosar penal

Ghinion pentru un clujean în Marginea. A mers să vândă produse de firmă și s-a ales cu dosar penal. Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pe raza comunei Marginea, ocazie cu care au constatat că

Nu este Suceava. România va avea primul oraș cu autobuze fără șofer

Cluj-Napoca va fi primul oraş din România care ar urma să aibă, de anul viitor, autobuze fără şofer. “Am declanşat un proiect pilot la Cluj – care înseamnă confirmarea brandului de oraş al inovării, inteligenţei artificiale, al dezvoltării, cercetării şi

Șocant. Și-a obligat copiii să își bată frățiorul până la ultima suflare. Luca a implorat să fie cruțat, dar mama lui l-a condamnat la moarte: Calcă-l în picioare, dă-i, că nu moare!

Sonia Maria Alb va rămâne în arest până în luna octombrie. Femeia este acuzată că și-a ucis în bătaie propriul copil. Luca fost lovit cu pumni, picioare, o coadă de mătură și „o bucată de lemn”. Totționarii săi au fost

Mega-operațiune: 140 de percheziții în 16 județe

Poliţiştii din judeţul Mureş, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, efectuează, marţi, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, 140 de percheziţii, în 16 judeţe, la sediile unor firme,

Simpozionul „Credinţă. Cultură. Transmitere” la Mănăstirea Putna

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Mănăstirea Putna organizează, în perioada 22-25 august 2019, a treisprezecea ediţie a colocviului închinat acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – maica Benedicta. Tema colocviului din acest an este „Credinţă. Cultură. Transmitere” şi a

Județele Suceava și Botoșani cu cea mai mică putere de cumpărare din țară

Predicție-șoc legată de evoluția puterii de cumpărare: Sibiu, Brașov, Arad, Constanța si Alba Iulia sunt orașele care în curând vor cunoaște o dezvoltare mai mare decât Bucureștiul, tocmai pentru că au o infrastructură bună, dar și centre universitare care să formeze

Nu scăpăm de vreme rea. Ploi și furtuni.Județul Suceava pe lista de avertizare meteo până pe 3 iunie

Meteorologii au emis joi o nouă atenționare meteo de furtuni, ploi torenţiale şi grindină. 37 de județe se vor afla, de la ora 12.00, sub cod galben de grindină, vijelii și averse torențiale, până vineri.  Începând de joi, ora 12.00,

Suceava sub COD GALBEN de vijelii și furtuni până marți dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie a extins codul galben de vijelii şi ploi torenţiale pentru aproape toate judeţele din ţară inclusiv Suceava.   Începând de luni, ora 12.00, până marţi la ora 22.00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade

Gheorghe Flutur a vizitat târgul ”Produs în România”, organizat la Cluj

Președintele Consiliului Județean Suceava alături de primarul ales al Chișinăului, Andrei Năstase, reprezentanții Raionului Hâncești din Republica Moldova, europarlamentarul Daniel Buda,  președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, precum și vicepreședintele Consiliului Județean, Istvan Vakar, a participat, la Cuj, la  cea mai

Arestați preventiv pentru trafic de minori

Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T.  cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au stopat activitatea infracțională a 3 bărbați, care sunt bănuiți că ar fi determinat 3 tinere să se prostitueze, în folosul lor. 2 dintre aceștia au

Groupama Asigurări a lansat proiectul pilot Autocontrol

Groupama Asigurări, companie de top ȋn România pe segmentul CASCO, a lansat clauza Autocontrol, sub forma unui proiect pilot, prin care şoferii pot beneficia de reduceri de până la 40% la prețul poliței, ȋn funcţie de comportamentul în trafic. Acesta

Foto/ Flutur la Târgul de Toamnă,,Produs în Bucovina,,: ,,Vom continua acțiunile de promovare în perioada următoare pentru că dorim ca Bucovina să fie plină de turiști,,

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a declarat vineri, la deschiderea Târgului de Toamnă ,,Produs în Bucovina,, că dacă anul trecut la ediția din toamnă a Târgului,,Produs în Bucovina ,,erau invitați frații noștri din Cernăuți în acest an, a fost

5 percheziţii domiciliare vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi punere în circulaţie de valori străine falsificate

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca au efectuat   astazi, un număr de 5 percheziţii domiciliare

Profesor universitar reținut sub acuzaţia de luare de mită

Un profesor universitar din Cluj a fost reținut aseară de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, după o acțiune desfășurată împreună cu ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Cluj într-un