Tag Archives: CURTEA DE APEL SUCEAVA

Condamnată pentru ucidere din culpă. Care este pedeapsa decisă de Curtea de Apel Suceava

Curtea de Apel Suceava a admis astăzi,  apelul declarat de Florea Mihaela Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 178/03.11.2020 pronunţată de Judecătoria Humorului în dosarul nr. 604/237/2020. Completul de judecată a desființat în parte  sentinţa penală apelată şi în rejudecare a

Obreja rămâne în arest. Curtea de Apel a respins contestația privind prelungirea arestului preventiv

Curtea de Apel Suceava a respins astăzi, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Obreja Radu-Ionuț împotriva încheierii nr. 35 din data de 26.02.2021 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava în dosar nr. 797/86/2021. Instanța, în

Instanțele sucevene au avut de soluționat în anul 2020 un număr total de 110.584 cauze.Tribunalul Suceava a avut o încărcătură medie de 616 dosare pe judecător

Bilanț al instanțelor sucevene pe anul trecut. Președintele Curții de Apel Suceava, judecător Cristinel Grosu a declarat luni, că volumul de activitate a cunoscut un trend descrescător începând din anul 2017, aceeași situație menținându-se și în cursul anului 2020. Toate instanțele

Decretele președintelui Klaus Iohannis pentru cinci judecatoare din care trei de la Suceava

Presedintele Romaniei Klaus Iohannis  a  eliberat ziele  trecute, din functie noi magistrati. Concret, Administratia Prezidentiala a anuntat  ca Iohannis a semnat decretele de eliberare din functie prin pensionare pentru cinci judecatoare. Iata lista decretelor: -Decret privind eliberarea din functia de judecator la

Tânără din județul Botoșani, condamnată pentru că a anulat nunta

O tânără din judeţul Botoșani,  care a rupt logodna cu o zi înainte de oficierea căsătoriei, a fost obligată de magistraţii Tribunalului Botoşani să restituie fostului iubit peste 3.000 de euro. Sentinţa oarecum neobişnuită a fost pronunţată ieri, însă nu

Doi magistrați de la Curtea de Apel pleacă din justiție

Doi magistrați de la Curtea de Apel pleacă din justiție . Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)  are pe ordine de zi în data de 26 noiembrie între alte puncte și cerreile de eliberare din funcţie a

Traficant de minori, din Botoșani, arestat la Dublin. O fata a fost dusă la Suceava şi trimisă cu o altă cursă spre Olanda. Figura căutat de 12 ani pe lista „Most Wanted” a Poliţiei Române

Liviu Biliuţă(55 de ani)  din Botoșani, un fugar căutat de Poliţia Română din 2008, a fost arestat în centrul oraşului Dublin, informează ziarul irlandez Sunday World. Bărbatul a traficat minore și femei  în Amsterdam şi  Europa, are de executat 5

,, HUIDUMA,, arestat si predat autorităților din Anglia. Cărți și manuscrise celebre, vechi de secole, găsite îngropate într-o gospodărie din Neamț

Numeroase cărţi şi manuscrise vechi, în valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline, au fost găsite îngropate în judeţul Neamţ, în urma cooperării judiciare internaţionale cu autorităţile din Marea Britanie şi Italia, anunţă Poliţia Română. Cărţile, care includ opere

Suceava. CSM a publicat lista FUNCŢIILOR DE CONDUCERE VACANTE și ce urmează a se vacanta în următoarele 90 DE ZILE

 Consiliul Superior al Magisitraturii  a publicat astăzi,  lista funcțiilor de conducere vacante   și ce urmează a se vacanta în următoarele 90 DE ZILE.  CURTEA DE APEL SUCEAVA   Nr. crt. Unitatea de instanţă Funcţia de conducere vacantă Data vacantării Data

Câte 4 ore la birou și muncă la domiciliu pentru personalul auxiliar și conex. Activitatea directă cu publicul la nivelul arhivei şi registraturii Curţii de Apel suspendată

Având în vedere Hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, recomandarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale din 10.03.2020 privind flexibilizarea raporturilor de muncă, precum şi Hotărârile Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 191/10.03.2020 şi nr 192/12.03.2020

Curtea de Apel Suceava: Ce măsuri a luat în vederea evitării aglomerărilor de persoane în incinta instanțelor care funcționează în Palatul de Justiție, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu Coronavirus

Având în vedere Hotărârea Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr 191/10 martie 2020 şi Hotărârea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență nr 6/9 martie 2020, în vederea evitării aglomerărilor de persoane în incinta instanțelor care funcționează

Judecătorii suceveni deciși să suspende activitatea de judecată dacă vor fi adoptate măsuri de abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraților

Adunarea Generală a judecătorilor Curții de Apel Suceava, întrunită în ședința din 21 ianuarie 2020, la solicitarea Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, față de iminența abrogării dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu a magistraților, face apel

Popinciuc alias Cristi Huiduma implicat în furtul cărților de patrimoniu din Anglia

Gavril Popinciuc, în vârstă de 44 de ani, alias Cristi Huiduma, din Șcheia,  este implicat în furtul cărților de patrimoniu dintr-un depozit din  Anglia. În acest dosar au mai fost făcute arestări în alte locuri din țară.V aloarea prejudiciului se

297 180 lei va primi ca daune morale o femeie din zona Rădăuți. Aceasta a fost victima unui accident rutier

Curtea de Apel Suceava a admis astăzi,  apelurile declarate de către partea civilă CREŢAN ANA şi partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Allianz Versicherungs Aktiengesellschaft, prin corespondentul S.C. Allianz – Ţiriac Asigurări S.A. Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 278/4.04.2019 a

O suceveancă va fi despăgubită cu daune morale de 100.000 lei din partea SC Euroins România Asigurare Reasigurare S.A

Curtea de Apel Suceava a respins astăzi,  apelul declarat de către apelantul inculpat Dorojan Răzvan Dorin împotriva sentinţei penale nr.310 din 08.05.2019 a Judecătoriei Suceava, ca nefondat. În temeiul art.275 alin.2 C.p.p., obligă apelantul inculpat Dorojan Răzvan Dorin să plătească

14 mai-Ziua Curții de Apel Suceava, sărbătorită pentru prima dată la împlinirea a 100 de ani de la înființarea instanței bucovinene

Desăvârșirea statului național român, odată cu Marea Unire din 1918,  a însemnat și începutul unui îndelung proces de unificare legislativă și judiciară. Un rol marcant în construirea unității juridice naționale a revenit Curții de Apel pentru Bucovina, înființată prin Decretul-Lege

Un părinte acuzat de răpire de autoritățile din Suedia a fost pus în libertate de Curtea de Apel Suceava

Un părinte acuzat de răpire de autoritățile din Suedia a fost pus ieri,  în libertate de Curtea de Apel Suceava. În data de 29 martie 2019, instanța superioară din Suceava a fost sesizată cu executarea mandatului european de arestare emis

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și la unitățile din circumscripția acestuia, au fost de soluționat 73.881 de dosare în 2018

 La sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a avut loc la începutul acestei săptămâni, ședința de prezentare a raportului de bilanț privind activitatea desfășurată în anul 2018 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Decizie ciudată a Curții de Apel Suceava: O șoferiță care a ucis un copilaș, declarată nevinovată

Curtea de Apel Suceava a declarat-o ieri nevinovată pe  şoferiţa din Botoşani, Mirela Valentin Talpan, de 41 de ani, care în urmă cu cinci ani a ucis un băiețel de 7 ani. Răzvan avea doar 7 anişori când, brusc, viaţa i-a

Reducere de pedeapsă pentru ciobanul care a înjunghiat doi tineri în Fălticeni, dintre care unul a murit

Ciobanul de 78 de ani care în 2016 a ucis un băiat de 15 ani pe o stradă din Fălticeni va sta aproape opt ani în pușcărie. Pedeapsa primită de Vasile Dochiţa este la aproape jumătate faţă de cea pronunţată