Tag Archives: fara permis

Un tânăr din Voitinel a fost urmărit de poliție. Nu avea permis!

O patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a observat, ieri, că, pe DJ 178F, din direcția Hurjuieni-Gălănești circulă un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliție a întors autoturismul și a plecat, motiv pentru care,

S-a ales cu dosar penal pentru că circula, fără permis, cu 79 km/h

Un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit pentru control pe strada Aviatorului din comuna Şcheia, autoturismul condus de un bărbat de 25 ani din comuna Preuteşti, înregistrat de aparatul radar în timp ce rula cu viteza de 79

Conducători auto fără permis , ori cu actele mașini expirate , ieri, în Județul Suceava

Și ieri, în Județul Suceava au fost descoperiți doi conducători auto care nu aveau acte în regulă. Ori nu dețineau documente că autoturismul este înmatriculat , ori circulau fără permis de conducere valabil. O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție

Permise false, suspendate sau chiar deloc, așa au constatat, ieri și azi, polițiștii suceveni

Permise false, suspendate sau chiar deloc , așa au constatat polițiștii suceveni, ieri și azi, în trafic. Ba mai mult unii șoferi au mințit chiar că și-au uitat permisele acasă, deși, clar nu le posedau. Toți s-au ales cu dosare

Bărbat din Vicovu de Jos, prins fără permis

O patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălăneşti, a oprit pentru control  pe DN 2H, pe raza comunei Putna, autoturismul condus de un bărbat de 25 de ani, din comuna Vicovu de Jos. În urma verificărilor efectuate în bazele

S-a ales cu dosar penal după ce a fost pârât la Poliție

 Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată,ieri, despre faptul că, pe Bd-ul 1 Decembrie 1918 din localitate, s-a produs un accident soldat cu pagube materiale. La faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe conducătorul auto în persoana unui bărbat de 47 de

Un barbat fara permis si beat la volan a intrat cu mașina într-un gard. El a înjurat și polițiștii că și-au permis să-l ia la întrebări. S-a ales cu dosar penal dar și amendă

Un barbat fara permis si beat la volan a intrat cu mașina într-un gard.El a înjurat și polițiștii că și-au permis să-l ia la întrebări. S-a ales cu dosar penal dar și amendă. La data de 09.08.2017, ora 19.40, Secția

Bilca. Tânăr din Vicovu de Jos prins la volanul unei mașini neînmatriculate și fără permis de conducere. Are dosar penal

Tânăr din Vicovu de Jos prins  la volanul unei  mașini neînmatriculate  și fără permis de conducere. Are dosar penal. La 05.08.2017, ora 01.20, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a oprit pentru control, pe DJ 178C, din comuna

Fără permis, la plimbare prin Arbore

Un bărbat de 32 de ani din comuna Arbore a fost depistat conducând un autoturism pe DN 2k. Bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie. La 14.06.2017, în jurul orei 11.00, o patrulă din cadrul Postului de poliţie

Fără permis de conducere, fără RCA la mașină și în plus și beat la volan

Fără permis de conducere, fără RCA la mașină și în plus și beat la volan, așa a fost prins de poliția din Salcea un bărbat din localitate care pornise pe drumul dinspre Dumbrăveni. La data de 22.05.2017, ora 01.00, o

Fără permis de conducere, un tânăr din Calafindești, prins la Șcheia

Fără permis de conducere, un tânăr din Calafindești, prins la Șcheia Tânărului de 23 de ani i s-a întocmit dosar penal. La 14.05.2017, ora 11.54, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, a oprit pentru control pe DN 17,

Dosare penale întocmite de polițiștii din Marginea unui buldoexcavatorist beat și unui bărbat care conducea fără permis

   Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată  La data de  10.05.2017, ora 18.46,prin „S.N.U.A.U 112” despre faptul că un buldoexcavator a avariat două autoutilitare parcate pe DN 17A din comuna Sucevița. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că,

Fără permis și beat, a plecat cu mopedul la plimbare

Fără permis de conducere și beat, așa a fost depistat un locuitor al comunei Marginea care a plecat cu mopedul la plimbare. La data de 09.03.2017, ora 20.31, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea,  a oprit pentru

Depistați fără permis de conducere auto, sau cu documentul expirat

Tot mai mulți conducători auto sunt depistați fără permis de conducere auto, sau cu documentul expirat, pe șoselele judetului Suceava . Potrivt IJ Suceava, înn data de 05.03.2017, ora 12.00, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru